O şcoală nouă şi modernă, ridicată cu fonduri guvernamentale, ar putea fi închisă, la Botoşani (Video)
Motivul este dureros. Satul din Botoşani, unde a fost construită, e aproape pustiu. Familii întregi au plecat în străinătate şi au luat cu ele şi copiii. Din cele 10 săli de clasă, doar trei sunt deschise, iar în ele învaţă împreună elevi de toate vârstele
De Redactia Observator la 29.05.2019, 14:36Motivul este dureros. Satul din Botoşani, unde a fost construită, e aproape pustiu. Familii întregi au plecat în străinătate şi au luat cu ele şi copiii. Din cele 10 săli de clasă, doar trei sunt deschise, iar în ele învaţă împreună elevi de toate vârstele.
Uliţe goale, case părăsite sau scoase la vânzare, bătrâni care îşi vâd copiii şi nepoţii doar de sărbători.
Satul Horodiştea din Botoşani e aproape pustiu. Dacă în anii 90, erau aproape o sută de copii la grădiniţă din sat, acum nu mai sunt nici 20. În şcoala ridicată din temelii cu fonduri guvernamentale bate vântul. Din 10 clase, doar trei sunt folosite.
Costel Romanescu, primarul comunei Păltiniş: S-a demolat complet si a fost reabilitata s-au facut toalete in toate scolile, apa, incalzire centrala, asta nu tine de numarul copiilor!
Profesorii se tem că, în curând, şcoala va rămâne fără elevi.
Tomacu Maria, educatoare grădiniţă: Cu siguranta exista parinti care ar mai vrea sa aiba copii, pe langa cei doi, trei, dar neavand locuri de munca trebuie sa plece afara, copiii nu au cu cine sa stea!
În Botoşani, o sută de şcoli au fost reabilitate în ultimii 12 ani. Cu toate acestea, judeţul a pierdut 1500 de elevi pe an. Familiile lor au migrat spre zone mai dezvoltate din ţară, în căutarea unui loc de muncă. Sau în străinătate.
Elena Voloc, localnică: Lume multa cand am avenit eu aici pe locul asta si am facut casa, dar acum toti vecinii sunt plecati pe cealalta lume. Iar copiii lor sunt plecati toti in strainatate.
Un raport INS arată că, anul trecut, România a pierdut două mii de locuitori în fiecare lună, din cauza migraţiei. În zece ani, localităţi întregi din estul ţării au pierdut între 27 şi 32 la sută din populaţie.