Şcolile rămân deschise în orice scenariu. Vineri se va stabili modul de funcționare al instituţilor de învăţământ
Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a adoptat in unanimitate ca şcolile să rămână deschise în orice scenariu.
De Monica Palade la 29.09.2021, 16:34Premierul Florin Cîţu a confirmat că şcolile vor fi decuplate de la orice scenariu, după şedinţa de guvern. "E ideea de a avea peste 6 la mie. Încercăm să vedem dacă putem introduce teste cu salivă. Am văzut într-o şcoală că 90% dintre parinti nu vor sa isi testeze copiii, ceea ce e trist. Măcar testele de salivă să putem să le facem".
Şcolile rămân deschise
"Referitor la scenariile de functionare a școlilor, astăzi, 29.09.2021, Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a adoptat in unanimitate (exclusiv membri cu drept de vot, avand competente medicale/epidemiologice)
1. Decuplarea scenariilor de funcționare a scolilor de rata de infectare din localitate și adoptarea deciziilor de suspendare a prezentei fizice in funcție de cazurile confirmate la nivel de clasa/școala, in paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităților competente, in vederea respectării stricte a regulilor de protectie sanitara in scoli.
- Valeriu Gheorghiţă: Aproximativ 20.000 de persoane au primit marți prima doză de vaccin anti-Covid
- Școlile ar putea rămâne deschise și dacă rata de infectare depășește 6 la mie. Ar putea fi decuplate de la...
- Criză de teste COVID în şcoli. Unităţile de învăţământ şi DSP-ul aruncă vina dintr-o parte în alta, iar...
2. Adoptarea de măsuri suplimentare avand ca obiectiv amplificarea testării in scoli, prin formularea unei solicitari către Agenția Nationala a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe baza de saliva, cu rol de screening.
După aceasta prima etapa urmează adoptarea unei Hotărâri CNSU, apoi validarea prin Hotărâre de Guvern si abilitarea miniștrilor educatiei si sanatatii in vederea modificării ordinului comun in concordanța cu hotărârile adoptate.
Tot acest proces se va finaliza pana vineri, 1 oct., in vederea stabilirii modului de funcționare al școlilor începând cu ziua de luni, 4 oct. 2021", se arată în comunicat.