Subiecte Matematică Bac 2023. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a 12-a la a doua probă scrisă a examenului
Bacalaureat 2023 a continuat marți, 27 iunie, cu proba scrisă obligatorie a profilului: Matematică sau Istorie,. Conform calendarului, miercuri, 28 iunie, se va desfășura proba la alegere a profilului și specializării, iar joi, 29 iunie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă. Absolvenții clasei a 12-a vor afla primele rezultate, înainte de contestații, pe 3 iulie.
De Veronica Micu la 27.06.2023, 12:50UPDATE: Subiectele de la Matematică, profil real, specializarea Mate-Info, potrivit edupedu.ro:
Subiecte Matematică, profil real, specializarea Științe ale naturii:
- Controversă mare după proba de Limba română de la BAC. Ce au căutat elevii pe internet chiar înainte de examen
- Barem Limba Română BAC 2023. Cum se rezolvă subiectele la Română
- Bac 2023. Ce spun elevii despre subiectele primite la română. Profesorii atrag atenţia unde ar putea fi...
- Subiecte la Bac 2023 - limba română. Ce au avut de rezolvat elevii la punctul III
Subiectele Matematică, filiera Tehnologică:
UPDATE 9:00 - Absolvenții de liceu au început proba scrisă la Matematică din cadrul examenului de Bacalaureat 2023. Accesul în săli a fost permis de la ora 7:30 și până la ora 8:30.
Continuă emoțiile pentru absolvenții clasei a 12-a, care susțin bacalaureatul, sesiunea de vară, examen care se va desfăşura în conformitate cu prevederile ordinului de ministru nr. 5.242/2022 și ale Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat - 2011, aprobată prin ordinul ministrului Educaţiei nr. 4.799/2010.
După ce luni, 26 iunie, elevii au susținut proba scrisă la Limba şi literatura română, astăzi se va desfăşura proba obligatorie a profilului – Matematică, pentru elevii care studiază profilul real, și Istorie, pentru cei care studiază profilul uman. Peste 130.500 de candidați sunt înscriși pentru susținerea examenului, dintre aceștia, peste 16.000 provenind din promoțiile anterioare, conform situației centralizate de Ministerul Educației.
Citește și:Miercuri, 28 iunie, are loc proba la alegere a profilului şi specializării. Pentru această probă, elevii au de ales din următoarele materii: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie. Ultima probă scrisă, cea la Limba și literatura maternă, are loc pe 29 iunie și este susținută de elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale. Rezultatele inițiale vor fi afişate luni, 3 iulie, până la ora 12:00, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 26:00 - 18:00. Contestațiile vor fi soluționate între 4 și 6 iulie, iar afișarea rezultatelor finale se va face în data de vineri, 7 iulie 2023.
Reguli la Bacalaureat 2023. Cum se desfășoară proba scrisă la Matematică
Elevii susțin azi bacalaureatul, proba scrisă la Matematică. Accesul candidaţilor în centrul de examen se face în intervalul 7:30 - 8:30, pe baza actului de identitate. Proba începe la ora 9.00, iar timpul destinat elaborării lucrării este de 3 ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Beneficiază de prelungire (cel mult două ore) candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile județene, conform Procedurii de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.
Pentru elaborarea lucrării scrise, candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor folosesc numai creion negru. Candidaţii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală. Pentru proba scrisă la Matematică, elevii pot să utilizeze instrumente de desen. Se interzice folosirea, în timpul probei scrise la Matematică, a mijloacelor de calcul, cu excepția instrumentelor compensatorii prevăzute pentru candidații cu tulburări specifice de învățare, se arată în Ghidul privind desfășurarea examenului național de Bacalaureat 2023 pentru absolvenții claselor a XII-a/a XIII-a.
În cazul în care unii candidaţi, din diferite motive, doresc să-şi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit, primesc alte coli tipizate. Acest lucru este consemnat de către asistenţi în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Colile folosite iniţial se anulează pe loc de către asistenţi, menţionându-se pe ele "Anulat", se semnează de către asistenţi şi se păstrează în condiţiile stabilite pentru lucrările scrise. După ce îşi încheie lucrările, candidaţii numerotează foile, sub îndrumarea asistenţilor, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colţul din dreapta, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini, de exemplu sub forma 3/5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini. Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către asistenţi. După încheierea numerotării, candidaţii predau asistenţilor lucrările şi semnează pentru confirmarea predării lucrării şi a numărului de pagini.
La expirarea celor trei ore acordate, elevii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit. Trei candidaţi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări. În cazul în care un candidat refuză să predea lucrarea scrisă, acesta va fi eliminat din examen.
Pe durata desfășurării probei scrise la Matematică, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video. Între orele 8:00 - 16:00, ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități de organizare.
Subiecte Bac 2023 la Matematică
Examenul național de bacalaureat reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului liceal. Subiectele pentru proba scrisă la Matematică se elaborează de către Centrul Naţional de Evaluare și Examinare, pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor.
Listele conținuturilor pentru examenul de Bacalaureat în acest școlar sunt disponibile ► aici
Subiectele se afișează în fiecare zi cu probă de examen, la ora 15:00 ► aici
În cadrul examenului național de bacalaureat, Matematica are statut de disciplină obligatorie în funcție de filieră, profil și specializare. Astfel, programele de examen se diferenţiază, în funcţie de filiera, profilul şi specializarea absolvite, în:
Programa Matematică_Mate-Info pentru filiera teoretică, profilul real
► programa Matematică_Mate-Info pentru filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică şi pentru filiera vocaţională, profilul militar, specializarea matematică-informatică;
Programa Matematică_Științe ale Naturii pentru filiera teoretică, profilul real
► programa Matematică_Științe ale Naturii pentru filiera teoretică, profilul real, specializarea ştiinţe ale naturii;
Programa Matematică_Tehnologic pentru filiera tehnologică
► programa Matematică_Tehnologic pentru filiera tehnologică: profilul servicii, toate calificările profesionale; profilul resurse naturale şi protecţia mediului, toate calificările profesionale; profilul tehnic, toate calificările profesionale;
Programa Matematică_Pedagogic pentru filiera vocaţională
► programa Matematică_Pedagogic pentru filiera vocaţională, profilul pedagogic, specializarea învăţătoreducatoare.
Baremul de corectare la proba de Matematică de la Bacalaureatul 2023
Baremele de corectare pentru probele scrise de la Bacalaureat din acest an sunt publicate zilnic, (după încheierea fiecărei probe, la ora 15.00).
Baremul de corectare la Matematică poate fi consultat ► aici
Programele de bacalaureat la matematică sunt cele prevăzute în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.430/2014 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național — 2015, cu modificările și completările ulterioare, în timp ce programa la istorie este cea din 2011, care evaluează competenţele dezvoltate pe parcursul învăţământului liceal.
Bacalaureat 2023 va continua miercuri, 28 iunie, cu proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 29 iunie.
Ce le este interzis elevilor la probele scrise de Bacalaureat
► Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu sunt primiți în examen.
► Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
► Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alți candidați/asistenți din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.
► Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Candidații care încalcă regulile sunt eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.
Încălcarea regulilor va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați "eliminați din examen", fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidații "eliminați din examen" nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.
Candidații care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim pot părăsi sala de examen fără a primi subiectele. Candidații primesc subiectele numai dacă părăsesc sala după expirarea timpului maxim destinat desfășurării probelor scrise.
Rezultatele se afișează pe 3 iulie 2023
Conform calendarului, rezultatele inițiale vor fi afişate luni, 3 iulie, până la ora 12:00, în centrele de examen și online ► aici
Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie.
Pentru fiecare candidat care a obţinut cel puţin nota 5 (cinci) la toate probele scrise de examen, se calculează media generală de bacalaureat ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la respectivele probe.
Examenul național de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise și au fost notați cel puțin cu 5 la fiecare dintre acestea, obținând cel puţin media 6 la probele scrise.
Comunicarea rezultatelor obținute la bacalaureat se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.
Pentru comunicarea notelor obținute la examenul național de bacalaureat, înainte de etapa de depunere și soluționare a contestațiilor, comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen tipăresc lista rezultatelor examenului de bacalaureat care cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, județul, promoția, forma de învățământ absolvită, specializarea, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile "reușit"/"respins"/"neprezentat"/"eliminat din examen", după caz.
Comisiile din unitățile de învățământ / centre de examen tipăresc lista rezultatelor finale după contestații, ale candidaților anonimizați și o afișează, conform calendarului, cu semnătura președintelui și a secretarului comisiei din centrul de examen, la avizierul unității de învățământ și pe website-ul acesteia. Rezultatele examenului de bacalaureat ale candidaților anonimizați sunt afișate și pe pagina de internet a Ministerului Educației și a inspectoratelor școlare.
Cum se depun contestaţiile
În 3 iulie, când sunt afişate primele rezultate, se depun şi contestaţiile. Cei nemulţumiţi pot solicita recorectarea lucrărilor, depunând contestaţiile în intrevalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Acestea vor fi soluţionate între 4 şi 6 iulie 2023.
După încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele iniţiale. Dacă se observă o diferenţă mai mare de un punct, se numeşte o nouă comisie de evaluare, iar nota oferită de această a doua comisie va fi şi cea finală. Candidaţii care depun contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica nota iniţială prin creştere sau descreştere, după caz.
Nota obţinută în etapa de soluţionare a ontestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut , în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.
Calendar Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2023
- 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
- 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
- 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale
Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2023
- 17 – 24 iulie 2023: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 7 – 8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 9 august 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 10 – 11 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 17 august 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 25 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
- 26 – 28 august 2023: Rezolvarea contestațiilor
- 29 august 2023: Afișarea rezultatelor finale
3.336 de note de 10 obținute de elevi la Bacalaureat, anul trecut, la proba de Matematică
La examenul de Bacalaureat 2022, sesiunea de vară, rata de promovare a fost 73,3%.
Au promovat cu 2.928 de candidați mai mult față de 2021, deși numărul celor înscriși a fost mai mic cu 7.211, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 73,3%, superioară cu 5,5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului 2021: 67,8%). 162 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10.
Anul trecut, la Matematică au fost 3.336 de note de 10, în timp ce, în 2021, numărul elevilor care au obținut nota maximă la această disciplină a fost 998. În perioada 2014-2022, cele mai multe note de 10 au fost în anul 2017: 5.086. Tot la Matematică au fost date peste 4.700 de note de 10 în 2015, iar în 2014 numărul lor a fost de 4.439.
Pe bacalaureat.edu.ro şi observatornews.ro găseşti toate informaţiile legate de examenele susţinute de absolvenţii clasei a XII-a din România: subiecte, barem şi rezultate Bacalaureat 2023.
Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și