Kate Moss a depus mărturie în favoarea lui Johnny Depp: "Nu m-a împins şi nici nu m-a aruncat pe vreo scară"
Johnny Depp a denunţat, miercuri, acuzaţii "uluitoare" de violenţe conjugale aduse de Amber Heard, depunând a doua oară mărturie pentru defăimare, în procesul pe care i l-a intentat fostei soţii în faţa unui tribunal american, scrie AFP.
De Redactia Observator la 26.05.2022, 15:09- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
"Nicio fiinţă nu este perfectă, cu siguranţă nu, nimeni dintre noi, dar niciodată în viaţa mea nu am comis violenţe sexuale sau fizice", a afirmat actorul în vârstă de 58 de ani. Chemat din nou să depună mărturie în acest proces care a debutat acum şase săptămâni la Fairfax, în apropiere de Washington, avocaţii săi l-au întrebat ce a simţit ascultând acuzaţiile fostei soţii.
"Este o nebunie să aud aceste acuzaţii odioase de violenţă, violenţă sexuală pe care ea mi le atribuie", a explicat vedeta din saga "Piraţii din Caraibe". "Toate aceste lucruri uluitoare, scandaloase pe care le-a spus ea că le-am comis", a adăugat el. "Este oribil, ridicol, umilitor, nesănătos, dureros, brutal şi crud de manieră inimaginabilă şi în întregime fals", a spus el, repetând în faţa juriului: "total fals".
Actorul a asigurat că nimănui "nu-i place să se dezvăluie pentru a spune adevărul", dar trebuia să dezvăluie ceea ce ''a avut pe inimă, cu retincenţă, timp de şase ani''. Acesta afirmă, la rândul său, că soţia sa a fost cea care a fost violentă şi, în special, l-a rănit la un deget după ce a aruncat în el cu o sticlă de votcă în cadrul aceleiaşi dispute.
Kate Moss a depus mărturie în procesul dintre Johnny Depp şi Amber Heard
- Avocații lui Johnny Depp rup tăcerea. De ce actorul nu se uită niciodată în ochii lui Amber Heard în sala de...
- Amber Heard, în lacrimi în timpul procesului intentat de Johnny Depp. Acuzaţiile aduse de actriţă
- Amber Heard susţine că Johnny Depp ar fi lovit-o când se droga, pentru că a râs de tatuajul lui
Anterior, supermodelul britanic Kate Moss a negat zvonurile că fostul ei iubit Johnny Depp a împins-o pe scări în timpul relaţiei lor, în timpul unei scurte mărturii la proces. "Nu m-a împins şi nici nu m-a aruncat pe vreo scară", a spus Kate Moss prin videoconferinţă din Anglia.
Pe 5 mai, Amber Heard a descris o ceartă aprinsă cu soţul ei în martie 2015 şi a lansat un zvon că Johnny Depp a împins-o odată pe Kate Moss pe scări. Supermodelul în vârstă de 48 de ani, care a avut o relaţie cu actorul din "Edward Scissorhands" între 1994 şi 1998, a povestit un incident petrecut în timp ce cuplul se afla în vacanţă în Jamaica.
"Ieşeam din cameră şi Johnny a plecat înaintea mea. A fost o furtună şi când am ieşit din cameră, am alunecat pe scări şi m-am rănit la spate", a spus ea. "Şi am ţipat pentru că nu ştiam ce mi se întâmplase şi mă durea. S-a întors în fugă să mă ajute şi m-a dus în camera mea şi mi-a chemat ajutor medical'', a continuat supermodelul în timpul unei intervenţii de trei minute.
Avocaţii lui Amber Heard nu au dorit să o interogheze pe Kate Moss. Procesul, care a început pe 11 aprilie, ar trebui să se încheie vineri iar rezultatul rămâne incert.