Situaţie paradoxală la Iaşi: prea mulţi elevi au obţinut medii bune la Evaluarea Naţională şi acum nu mai au loc în licee
Situaţie complicată la Iaşi. Din cauza ratei mari de promovare la Evaluarea Naţională şi a mediilor mari, mulţi elevi care aplică pentru un loc la liceu riscă să rămână pe dinafara. Şi asta deoarece cei care au promovat evaluarea sunt mai mulţi decât locurile disponibile în licee. O variantă ar fi şcolile profesionale, însă, mulţi tineri nu le iau în considerare tocmai din cauza mediilor mari obţinute de la Evaluarea Naţională.
De Clara Mihociu la 19.07.2021, 16:30"Am 28 de licee. Sper să intru la unu măcar. Dacă nu intru, nu ştiu. Poate mai sunt locuri la profesională", a declarat Andreea Ivaşcu, absolventă clasa a opta. La şcoala profesională locuri ar fi. La liceu însă în tot judeţul Iaşi sunt mai puţine locuri decât numărul elevilor care au promovat evaluarea naţională. Până la aflarea notelor şi Andreea se gândea la o şcoală profesională. Dar după ce a văzut media, toate opţiunile sale s-au îndreptat spre liceu.
Un loc la liceu speră să prindă şi Dănuţ Abunei. Cu o medie mult mai mare decât a Andreei şi şansele lui sunt mai mari. "A fost foarte uşor şi am luat 9,10 la Română şi 7,80 la matematică", spune şi Dănuţ Abunei, un alt elev care a trecut Evaluarea Naţională cu o medie foarte bună. Concurenţa este însă mare. Dacă toţi cei peste 4.400 de absolvenţi de clasa a opta din judeţul Iaşi ar opta pentru liceu nu toţi ar fi repartizaţi.
"Constatăm că există un deficit de aproape 200 de locuri", a declarat Luciana Antoci, inspector general ISJ Iaşi. Soluţia pentru ca nimeni sa nu rămână pe dinafară ar fi şcolile profesionale. Dar nu mulţi se înghesuie. "Toată lumea optează spre liceu, dar eu sper să ocupăm şi locurile la şcoala profesională. Anul trecut am ocupat toate locurile şi la liceu şi la şcoala profesională", a declarat Vasile Cătărau, director la Școala Profesională Haralamb Vasiliu din Podu Iloaiei.
Anul trecut cea mai mica medie de admitere la acest liceu din Podu Iloaiei a fost de aprope 5, in timp ce pentru scoala profesionala s-a intrat si cu media 3 sau chiar mai putin. Vorbim de un procent de doar 10% dintre elevii care au dat evaluare nationala si aplica pentru un loc la scoala profesionala. Majoritate insa nici macar nu au participat la examene. Şi directorii şcolilor gimnaziale din mediul rural observă o schimbare privind alegerile elevilor.
"Din cei 17 elevi care au participat la Evaluarea Naţională, 12 au obținut medie peste cinci sau egală cu cinci. Toţi vor la liceu", a declarat Florentina Minea, director la Școala Gimnazială "Constantin Erbiceanu", din comuna Erbiceni. La nivelul judeţului Iaşi rata de promovare a examenului de evaluare naţională este de peste 80%, iar numărul candidaţilor care au participat este de aproape 93%, fiind cele mai mari procente din ultimii ani.