Antena LIVE

Curs valutar

Video

A fost reținut încă un membru din rețeaua de falși medici din București. Semnau fișe medicale pentru permise auto pe bandă rulantă

Poliţiştii au reţinut al nouălea membru al unei reţele de falşi medici din Bucureşti, care semnau fişe medicale pentru permise de conducere

De la 06.04.2024, 21:38
WhatsApp
Vezi și:

"Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, semna avizul ortopedic pe fişa medicală care atestă că şoferii sunt apţi să conducă vehicule. Împreună cu complicii lui, falsifica avize pe bandă rulantă într-o clinică medicală particulară din Bucureşti. Anchetă în acest caz a început în ianuarie, dar poliţiştii abia acum l-au găsit şi l-au reţinut pentru 24 de ore. În acest caz, încă opt suspecţi au fost reţinuţi, iar patru sunt investigaţi sub control judiciar. Procurorii au descoperit că reţeaua falşilor doctori ar fi întocmit şi eliberat zeci de mii de fişe medicale încă din anul 2019. Şoferii care aveau nevoie de avize îi plăteau şi nu mai treceau prin seria de consultaţii obligatorii înainte să primească permisul de conducere", a transmis reporterul Observator Ana Grigore.

Ana Grigore

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea. ...

dosar penal permis conducere permis auto
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025