Percheziţii la o clinică din Bucureşti. Paznicii şi secretarele se dădeau drept medici şi semnau fişe false pentru permise auto. "Consultaţia" costa 150 de lei
Fişe medicale false pentru reînnoirea sau obţinerea permiselor de conducere, cu asta s-ar ocupa o clinică privată din Bucureşti, după cum au descoperit procurorii în urma mai multor percheziţii. Cinci persoane au fost deja arestate preventiv, în acest caz, cu suspiciunea că falsificau semnăturile medicilor adevăraţi. Măsurile au fost luate şi în urma unui experiment Observator, realizat de reporterul Bogdan Dinu. Experimentul dovedea cât de uşor pot fi obţinute astfel de analize doar din pix.
Este surprinzător ceea ce au descoperit anchetatorii la clinica din Bucureşti. Se pare că mai mulţi angajați care făceau parte din personalul clinicii nici măcar nu erau medici, deşi consultau şi puneau ștampile pe fişa medicală.
Este vorba de paznici şi secretare care își puneau halatul de medic şi alegeau cine trece şi cine nu examenul medical pentru şcoala auto. Toată consultația costa 150 de lei şi dura mai puţin de 10 minute.
Angajații au fost ridicați de polițiști si de procurorii Capitalei şi arestați, cinci dintre ei se află în arestul Capitalei, trei în arest la domiciliu.
Ce spun autorităţile
- Ortoped român, acuzat că ar fi supus zeci de persoane, inclusiv minori, la intervenţii medicale inutile pentru...
- Surioare de 2 şi 4 ani din Oradea, în stare gravă. Mama şi mătuşa le-au expus unei substanţe toxice. Fata cea...
- Dispare permisul auto, maşinile vor avea cutii negre, iar parcarea ilegală ar putea ajunge infracţiune....
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au anunţat vineri, că procurorii şi poliţiştii au făcut 12 percheziţii şi au început urmărirea penală pentru opt persoane fizice şi o persoană juridică – clinică medicală autorizată pentru efectuarea examinărilor medicale necesare eliberării fişei medicale auto. Persoanele respective sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi în formă continuată.
“S-a reţinut că, în perioada 16.08.2023 - 18.01.2024, inculpaţii, cu sprijinul funcţional şi material al persoanei juridice, prin intermediul căreia au creat aparenţa de legalitate a activităţii desfăşurate, au constituit un grup organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor menţionate anterior, în legătură cu procesul de eliberare a fişelor medicale grupa I şi II pentru persoane care solicitau obţinerea/reînnoirea permisului de conducere auto”, au transmis procurorii.
Ei au adăugat că persoanele cercetate au organizat un amplu proces de falsificare a fişelor medicale, “prin contrafacerea semnăturii medicilor de la specialităţile necesare procesului de examinare clinică, atestând în mod nereal că examinările medicale ar fi fost realizate de personal medical autorizat”.
Anchetatorii au menţionat că prin această modalitate, înscrisurile oficiale în discuţie erau eliberate cu calificativul „apt”, fără ca beneficiarii acestora să fi fost supuşi unui control medical real.
Tribunalul Bucureşti a arestat preventiv cinci persoane implicate, pentru 30 de zile, iar alte trei persoane sunt anchetate în arest la domiciliu.
De asemenea, clinica medicală nu mai are dreptul, pentru 60 de zile, să desfăşoare activităţi similare celor în cadrul cărora au fost comise infracţiunile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰