Antena LIVE

Curs valutar

Video

A murit academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici. În iulie, anul acesta, împlinise 100 de ani

Prof. dr. Constantin Bălăceanu Stolnici, membru de onoare al Academiei Române, a murit sâmbătă, la vârsta de 100 de ani. Anunțul a fost făcut de Universitatea Ecologică București. 

De la 20.08.2023, 20:46
WhatsApp
Vezi și:

„La 20 august a.c. a plecat dintre noi cu aceeași serenitate cu care și-a trăit întreaga viață de peste un veac, cu credință în Dumnezeu și încredere în știință, prof. dr. Constantin Bălăceanu Stolnici, membru de onoare al Academiei Române și președinte de onoare al senatului Universității Ecologice din București (UEB). Descendent al unei vechi familii boierești a urmat cursurile facultății de medicină din capitală devenind medic neurolog și doctor în științe medicale. După 1989 a sprijinit dezvoltarea învățământului privat în România, numărându-se printre fondatorii UEB în cadrul căreia a predat cursuri de antropologie și neurologie”, anunță Universitatea Ecologică București.

Constantin Bălăceanu Stolnici împlinise în iulie 100 de ani

Prof. dr. Constantin Bălăceanu Stolnici era născut pe 6 iulie 1923.

„Plin de înțelepciune, optimist incurabil, generos și spirit ales, academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici ne împărtășea tuturor încredere, sprijin moral și bucuria de a trăi. Prin dispariția sa UEB, cei apropiați, precum și toți cei care l-au cunoscut suferă o grea și ireparabilă pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, mai transmite UEB.

Constantin Bălăceanu Stolnici a absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti, în 1947. În 1968, a obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale, potrivit volumului "Membrii Academiei Române. Dicţionar" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003). A desfăşurat o importantă activitate didactică la catedrele de Anatomie şi Neurologie ale Institutului de Medicină din Bucureşti (1947-1952). A lucrat la clinicile neurologice ale spitalelor "Colentina" "Dr. I. Cantacuzino", "Gh. Marinescu" (1949-1974). 

Din 1974 până în 1993, a lucrat la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie, unde a ocupat succesiv sau concomitent funcţiile de şef de secţie, şef de clinică, medic consultant, şef al grupului sanitar - antiepidemic, director. A fost şef al Serviciului Metodologic de Neurologie şi Neurochirurgie şi consilier pentru problemele respective în cadrul Ministerului Sănătăţii. Între anii 1991-1993, a fost preşedinte al Colegiului de disciplină al personalului medico - sanitar din România. A fost profesor suplinitor la Catedra de cibernetică generală a Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti. De asemenea, a fost profesor şi prorector al Universităţii Ecologice, unde a predat cursuri de geriatrie, neuropsihologie şi istoria culturii, precum şi profesor asociat la Universitatea din Newcastle-upon-Tyne (Anglia), Universitatea Pontificală din Porto Alegre (Brazilia), Universidad Internacional Menéndez Pelayo din Santander (Spania), Academia Medicală Cataloneză din Barcelona (Spania), Colegiul de Medicină din Paris (Franţa), notează site-ul www.aosr.ro.

Activitatea sa ştiinţifică s-a desfăşurat, cu deosebire, în domeniile neurologiei şi neurofiziologiei, neurooftalmologiei, neuroontologiei, gerontologiei, istoriei medicinii, dar şi în domeniile istoriei naţionale, genealogiei şi heraldicii, precum şi în cel al ciberneticii şi teoriei generale a sistemelor. Este, de altfel, primul care a introdus în România conceptele şi metodele ciberneticii în domeniului neurofiziologiei, iar contribuţiile sale îl situează printre pionierii în domeniu pe plan mondial. 

Lucrările sale au fost apreciate drept fundamentale pentru dezvoltarea neurociberneticii şi psihociberneticii, precum şi pentru analiza cibernetică a limbajului: "Cibernetica" (1967), "Elemente de neurocibernetică" (1967), "Les fondements cybernetiques de l'activite nerveuse" (1971, apărută şi în limba portugheză, 1974), "Personalitatea umană - o interpretare cibernetică" (1972) ş.a. Rezultatele cercetărilor sale se concretizează în numeroase monografii, mai multe capitole incluse în tratate şi monografii, peste 300 de studii publicate în ţară şi în străinătate, singur sau în colaborare, între care amintim: "Elemente de anatomie şi fiziologie a sistemului nervos", "Elemente de neurocibernetică" (1967); "Personalitatea umană - o interpretare cibernetică" (1972); "Neurogeriatria" (1984); "Tratat de geriatrie practică" (1998), "Neuropsihologia postmodernistă" (2000), "Structuri centrale ale sistemului nervos" (2001). Acestora li se adaugă şi lucrări cu caracter cultural larg, dintre care amintim: "Dialoguri despre cele văzute şi nevăzute" (1994), "Saga baronilor du Mont" (1994), "Introducere în studiul Kabbalei" (1996), "Cunoaştere şi ştiinţă" (1997), "Saga Bălăcenilor" (2001), "Incursiune în antropologia sufletului" (2003), "Kabbala, între gnoză şi magie" (2004), "Antropogeneza şi geneza culturii" (în colaborare cu Ligia Apăvăloae) (2006), "Incursiune în antropogeneză" (2006), "Genetica generală şi a comportamentului" (2008). A fost membru de onoare al Academiei Române din 10 noiembrie 1992, precum şi director onorific al Institutului de Antropologie "Francisc I. Rainer" al Academiei Române, potrivit site-ului Academiei Române. În 1998 a fondat, alături de un grup de personalităţi liberale româneşti, Asociaţia Română pentru Libertate şi Dezvoltare. A fost membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, al Societăţii de Neurologie şi Neurochirurgie, al Societăţii de Gerontologie, al Comisiei de Cibernetică Medicală, al Grupului român de lingvistică aplicată, al Societăţii Franceze de Neurologie, al Institutului de Psihiatrie "R. Collaut" din Madrid, al Societăţii Spaniole de Neurologie "Phronesis", al Societăţii Braziliene de Cibernetică, al Societăţii Mondiale de Cibernetică şi Sisteme Generale cu sediul la Londra, al Societăţii Internaţionale de Cibernetică cu sediul la Neapole, al Asociaţiei Americane de Cibernetică, al Societăţii Franceze de Înalte Studii etc. Este membru al Adunării Naţionale şi al Consiliului Naţional al Bisericii Ortodoxe Române, preşedinte al Societăţii Ateneul Român, preşedinte de onoare al Universităţii Ecologice din Bucureşti, efor testamentar al Aşezămintelor Brâncoveneşti ş.a. A fost, de asemenea, preşedintele Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO). Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a organizat la 12 decembrie 2018 reuniunea anuală a Consiliului Ştiinţific al ANA, prilej cu care Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost ales preşedinte de onoare al Consiliului Ştiinţific al ANA. A fost reales preşedinte de onoare al Consiliului Ştiinţific al ANA la 9 decembrie 2022. La 20 octombrie 2017, acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici şi-a lansat al treilea volum de proză memorialistică, intitulat "Amintiri... Vacanţele mele în vremurile bune de altădată", în cadrul unei festivităţi organizate în Aula Magna a Universităţii "Andrei Şaguna" din Constanţa.

Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler

La 1 decembrie 2017, acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici a primit "Cheia Oraşului Bucureşti", precum şi o diplomă de excelenţă din partea primarului general al Capitalei, Gabriela Firea. I-a fost conferit titlul de Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti, potrivit unui proiect adoptat în şedinţa din 7 septembrie 2020 a Consiliului General al Capitalei.

Academia Română a găzduit, la 7 decembrie 2018, lansarea volumului "Educaţia la Centenar. Idei. Instituţii. Personalităţi", o retrospectivă analitică a sistemului de învăţământ românesc sub influenţa evenimentelor istorice naţionale şi europene din ultima sută de ani, un volum alcătuit prin contribuţia a 61 de cadre didactice din mediul academic şi specialişti din diverse domenii, între care se numără şi dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici.

Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler (2003), cu "Crucea Patriarhală" şi "Crucea Moldavă", cu Meritul Maltez în grad de Ofiţer, este laureat al "Marelui Premiu" al Societăţii Franceze de Sinteze Înalte, precum şi Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară, potrivit site-ului www.aosr.ro.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

constantin balaceanu stolnici a murit
Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani...
Fanatik.ro
Publicat 27.11.2024
Cea mai nouă melodie de la Voltaj, în contextul fenomenului Georgescu: Yo, apa...
spotmedia.ro
Publicat 28.11.2024
Călin Georgescu, efectul moștenirii Caraman
spotmedia.ro
Publicat 27.11.2024
Ce mașină conduce Călin Georgescu, candidatul care a strâns peste două...
Gandul
Publicat 27.11.2024
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu....
Adevărul
Publicat 28.11.2024
Chefi la cuțite, 27 noiembrie 2024. Cine a câștigat a opta amuletă. Ce...
A1
Publicat 27.11.2024
Horoscopul zilei de 29 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 28.11.2024
Călin Georgescu a fost favorizat de TikTok, conform CSAT. Cum a ajuns, de fapt,...
spynews.ro
Publicat 28.11.2024
Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute...
GSP
Publicat 28.11.2024
Decizie istorică: CCR cere renumărarea voturilor de la alegerile prezidențiale...
Click.ro
Publicat 28.11.2024
Cele mai sigure țări din lume în caz de război nuclear. De ce sunt mai ferite...
Useit
Publicat 28.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Cristian Tudor Popescu despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o...
libertatea.ro
Publicat 27.11.2024
Taylor Swift a mărturisit că „emoțiile ei au devenit destul de puternice”,...
ZU
Publicat 28.11.2024
Mere umplute cu fructe uscate și cereale, coapte în cuptor
Hello taste
Publicat 28.11.2024
5 activități periculoase pentru copii, potrivit medicilor de la Urgențe
Deparinti
Publicat 28.11.2024
Economiștii, avertisment legat de rezultatele la prezidențiale. Ar putea arunca...
ziare.com
Publicat 28.11.2024
Camila Sodi a publicat mai multe imagini și filmulețe cu Ernestina Sodi din...
Happy
Publicat 28.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce efecte secundare poate avea consumul de pâine. Care sunt circumstanțele în...
Medicool
Publicat 28.11.2024