Accident grav cu două TIR-uri şi un microbuz plin cu călători, în Iaşi. Momentul în care camioanele se ciocnesc brutal şi ies în afara carosabilului
Un microbuz cu 14 persoane a fost implicat într-un accident în judeţul Iaşi. Maşina în care se aflau călătorii a fost acroşată, după ce două camioane s-au ciocnit brutal şi au ieşit în afara carosabilului.
De Clara Mihociu la 01.03.2023, 14:29Accidentul a avut loc în această dimineaţă pe Drumul European care duce spre Iaşi. Din motive necunoscute încă, şoferul unui autocamion, în vârstă de 62 de ani, a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens. A lovit apoi un microbuz în care se aflau 14 persoane, iar mai apoi un alt TIR.
Momentul în care camioanele se ciocnesc brutal şi ies în afara carosabilului
Din imaginile filmate de camerele de supraveghere, puse la dispoziţie de BZI, se poate vedea cum cele două TIR-uri se izbesc violent, iar mai apoi ies în afara şoselei. Microbuzul a trecut la mustaţă pe lângă o tragedie de proporţii.
O minune a făcut ca să nu vorbim acum despre niciun deces. Au ajuns la spital două persoane, adică şoferul care a provocat accidentul şi care are răni multiple atât la cap, cât şi la membrele superioare. Acesta va avea nevoie de intervenţii chirurgicale, dar este conştient şi spuneau medicii că cel mai probabil se va recupera după o perioadă mai lungă. De asemenea, şi un alt şofer a ajuns la spital.
- Un tânăr a sărit cu mașina de pe pod pe calea ferată, în Predeal. Traficul feroviar este oprit spre Timișu de Sus
- Accident grav la ieșire din Hârșova, Constanța: un bărbat a murit în urma unui impact frontal
- Cursă sfârșită teribil pentru cinci tineri, pe un drum din Suceava. Mașina lor s-a făcut praf într-un cap de pod
Şoferul microbuzului a reuşit să se ferească la timp. S-a deschis un dosar penal, iar toţi şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările continuă.