Galerie foto Cursă sfârșită teribil pentru cinci tineri, pe un drum din Suceava. Mașina lor s-a făcut praf într-un cap de pod
Imagini de coșmar pe un drum din Suceava, după ce un VW Passat scăpat de sub control s-a izbit de un cap de pod. Accidentul s-a produs, în această dimineață, între localitățile Dumbrăveni și Verești. Toți cei aflați în mașină, cinci tineri cu vârste între 17 și 19 au fost transportați la spital.
Impactul a fost unul violent, potrivit imaginilor surprinse la locul accidentului. Unul dintre cei cinci tineri era încarcerat în mașină și a fost extras de pompierii militari din mașină.
Accident cu cinci tineri pe un drum din Suceava. Au intrat cu mașina într-un cap de pod
"Autoturism intrat într-un cap de pod, între Dumbrăveni și Verești. Sunt cinci persoane implicate, care primesc îngrijiri medicale. Intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
O persoană a fost încarcerată și, ulterior, extrasă de către pompierii militari. Toate victimele sunt conștiente și cooperante", au transmis reprezentanții ISU Suceava.
Toți cei cinci tineri, cu vârste între 17 și 19 au fost transportați cu toții la Spitalul Județean Suceava.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰