Accident în Mehedinți: bărbat de 54 de ani, mort pe loc după impactul cu un stâlp electric. Zeci de case au rămas fără curent
Viteza excesivă l-a costat viaţa pe un bărbat de 54 de ani, din Mehedinţi. În timp ce cobora cu maşina o pantă, omul a pierdut controlul volanului şi s-a izbit violent de un stâlp electric, pe care l-a doborât, lăsând zeci de case în beznă. Şoferul a murit pe loc. Detalii cu un puternic impact emoţional!
De Redactia Observator la 14.01.2024, 19:44Ora 19, localitatea Cireşu. O bubuitură puternică zguduie liniştea localnicilor, iar într-o fracţiune de secundă, gospodăriile oamenilor rămân în beznă. Speriaţi, ies în grabă să vadă ce s-a întâmplat.
- Localnică: A rupt stâlpul şi, când m-am uitat din curte, am văzut maşina cu roatele în sus.
Localnicii s-au grăbit să salveze victima. În zadar, însă. În urma impactului violent, şoferul a fost aruncat pe bancheta din spate a maşinii, unde a rămas încarcerat.
- Martor: Omul nemişcat, am strigat la el. Am zis că totuşi e viu.
- Accident grav în Argeș. Doi copii și doi adulți au ajuns la spital, după ce un autoturism a intrat într-un cap...
- Un polițist din Prahova s-a răsturnat cu mașina pe un drum județean. Tânărul s-a prezentat la un spital fără...
- Accident groaznic pe DN 73, în Mihăieşti, provocat de un şofer băut şi sub suspiciunea consumului de droguri
În doar câteva minute, mai multe echipaje de intervenţie au ajuns la accidentul din Cireșu, Mehedinți
Însă, pentru că exista un pericol uriaş de electrocutare, salvatorii au fost nevoiţi să aştepte pe reprezentaţii companiei electrice.
- Octavian Tudosie, ISU Mehedinți: Acel stâlp de curent stradal pe care l-a rupt în urma producerii accidentului, cu firele la pământ, cu risc în permanenţă de electrocutare.
În ciuda eforturilor medicilor, decesul bărbatului a fost declarat la scurt timp. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi încearcă acum să descopere în ce circumstanţe s-a produs nenorocirea.