Foto Accident grav în Argeș. Doi copii și doi adulți au ajuns la spital, după ce un autoturism a intrat într-un cap de pod
Patru persoane, printre care două fete de 11 și 14 ani, au fost rănite, duminică, după ce un autoturism care circula pe DN 73 a lovit un cap de pod în localitatea argeşeană Ţiţeşti, scrie Agerpres.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş a anunţat că la locul accidentului au intervenit pompierii de la Detaşamentul Mioveni cu o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ).
"În urma evenimentului au rezultat patru victime care au fost monitorizate şi sunt transportate la spital de către echipajele medicale. Paramedicii SMURD au evaluat două minore, cu vârstele aproximative de 11, respectiv 14 ani, conştiente, cooperante, ambele prezentând suspiciune fractură la membrul superior drept", au transmis reprezentanţii ISU Argeş.
Conform aceleiaşi surse, celelalte două victime au fost preluate de echipajul SAJ şi transportate la spital.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰