Antena LIVE

Curs valutar

Tânără moartă într-un accident cumplit în Lunca Corbului, Argeş

O tânără de 32 de ani şi-a pierdut viaţa, iar alte trei persoane au fost rănite, într-un cumplit accident produs pe DN 65, în Lunca Corbului, Argeş.

De la 24.01.2020, 13:36
WhatsApp
Vezi și:

O tânără de 32 de ani şi-a pierdut viaţa, iar alte trei persoane au fost rănite, într-un cumplit accident produs pe DN 65, în Lunca Corbului, Argeş.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 10.00, atunci când un tânăr de 37 de ani, care conducea o maşină în care se mai afla şi iubita lui (32 de ani), a intrat într-o depăşire.

Bărbatul a pierdut controlul direcţiei, iar maşina a lovit un alt autoturism care circula regulamentar, apoi o autocisternă încărcată cu deşeuri poluante şi un alt autoturism.

Alţi şoferi, martori la cumplitul accident, au sunat disperaţi la 112 şi au cerut ajutor.

Pe acelaşi subiect

Un elicopter SMURD a ajuns în scurt timp, însă tânăra de 32 de ani, ce urma să fie transportată de urgenţă la spital, s-a stins la locul tragediei.

Iubitul ei, respectiv şoferul care a provocat accidentul, a fost rănit, la fel ca alte două persoane.

Cei trei răniţi au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Pompierii au securizat zona şi au intervenit pentru a limita efectele poluării deşeurilor care se scurgeau din cisterna răsturnată pe câmp.

Alin Tarnovschi
accident lunca corbului accident arges
Întrebarea zilei
Învăţaţi reţete noi în perioadele de post ca să mai diversificaţi meniul?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Clădirea mamut din București care se transformă. A fost abandonată și furată...
Fanatik.ro
Publicat 03.04.2025
Meteorologii ACCUWEATHER au modificat prognoza: Orașele din România în care...
Gandul
Publicat 27.03.2025
Cum se poate schimba clasamentul din sondajele pentru alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 03.04.2025
Cine este Andy Van de Gucht, cuțitul de aur al lui Chef Richard Abou Zaki de la...
A1
Publicat 03.04.2025
Horoscopul zilei de 10 aprilie 2025. Taurii trebuie să fie atenți la ce se...
CaTine
Publicat 09.04.2025
Horoscop duminică, 30 martie 2025: Racii vor lua decizii importante
spynews.ro
Publicat 30.03.2025
Ariana Grande lansează 'Eternal Sunshine Deluxe: Brighter Days Ahead', cu șase...
Kudika
Publicat 03.04.2025
Andy Murray, mesaj amuzant pentru Lionel Messi: „L-am întrebat dacă poate...
GSP
Publicat 30.03.2025
Ai un IQ fantastic dacă răspunzi corect în 7 secunde. Unde este pasărea?
Click.ro
Publicat 03.04.2025
Primul sistem de operare creat de Bill Gates și Paul Allen poate fi descărcat de...
Useit
Publicat 09.04.2025
O afacere Hi-Q! Pilotul Mihai Sturzu deschide prima tabără de aviație pentru...
Money.ro
Publicat 26.03.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Sean „Diddy” Combs a fost citat într-un nou proces. Un fotograf a susținut...
ZU
Publicat 30.03.2025
Piure de cartofi cu sos de leurdă. Rețetă savuroasă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 09.04.2025
Ce este „încărcătura mentală a mamelor”. Se vorbește prea puțin...
Deparinti
Publicat 30.03.2025
Jaqueline Bracamontes a leșinat în urma unei diete stricte. Ce s-a întâmplat...
Happy
Publicat 26.03.2025
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim...
BZI
Publicat 13.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Uleiul de rapiță: proprietăți, beneficii și riscuri
Medicool
Publicat 03.04.2025