Afacerea cu care Medana speră să dea lovitura în această iarnă. A investit deja 6.000 de euro
Deși afară e soare și sunt aproape 20 de grade Celsius, sunt locuri unde colindele răsună deja, iar Moș Crăciun e parte din peisaj. Şi asta pentru că au început ședințele foto specifice sărbătorilor de iarnă.
De Iulia Pop la 31.10.2024, 20:53Un peisaj de vară târzie afară, dar înăuntru, în studiourile foto, simţim deja... magia Crăciunului. E drept, poate puţin mai repede ca în alţi ani. Sărbătorile parcă nu sunt complete dacă nu sunt și imortalizate. Iar industria amintirilor de Crăciun a luat un avânt impresionant.
Şedinţe foto de Crăciun
Mai sunt aproape 2 luni până la Crăciun, dar în astfel de locuri magia sărbătorilor se simte din plin. Şedinţele foto sunt un must have. Clienţii aleg, în funcţie de preferinţe, varianta clasică sau cea... fantastică. Decoruri inedite şi o prezenţă mult dorită.
În ultimii 3 ani, Eva nu a ratat întâlnirea cu Moș Crăciun. "E super fain şi faci poze minunate de Crăciun şi ai senzaţia că eşti într-o lume de vis. E o fetiţă minunată, pozează frumos, zâmbeşte frumos, o încantare a sufletului", spune Eva Marta. "Sunt poate unele dintre cele mai frumoase amintiri alea noastre. Pentru noi a devenit o rutină, o obişnuinţă, o tradiţie. Sunt decoruri extraordinare, o muncă titanică pentru cei ce le fac", spun Georgiana și Adrian Marta, clienți.
- Porcul de Crăciun, cumpărat pe Facebook, cu 15 lei kilogramul. De ce este o practică periculoasă
- Cea mai simplă şi eficientă metodă de a slăbi. Nutriţionist: "Putem pierde kilogramele în plus chiar şi cu o...
- Oraşele în care se simte deja spiritul Crăciunului. Luminiţele au fost pregătite, deşi sunt temperaturi de...
Investiţie de 6.000 de euro
Sunt speciale, frumoase. Cu ce rămâi după şedinţele astea foto... Facem tablouri, le punem pe dulap, pe birou şi ne păstrăm amintirile", crede Patrick. O lună și jumătate a durat transformarea unei case banale, într-una de poveste. Pentru Medana, pregătirile încep încă din vară.
"În fiecare an aducem ceva nou, ne gândim ce le-ar plăcea şi clienţilor. Anul acesta am mers pe două decoruri clasice, elegante şi unul mai jucăuş, extravagant. Am lucrat aproximativ o lună... Invesţia e undeva la 6.000 de euro. De acum 3 zile, mă bucur că deja am peste 150 de programări făcute şi în curând o să fie lista închisă", povesteşte Medana Ilieși, fotograf.
O şedință foto de aproximativ 40 de minute costă 400 de lei. Iar cei care vor şi un album cu poze pe hârtie mai plătesc în plus încă 170 de lei.