Antena LIVE

Curs valutar

Video

Afacerea "Migrantul", destructurată de mascaţi. "Caracatiţa" uriaşă din care făceau parte traficanţi, călauze şi angajate de la Protecţia Copilului

Afacerea "Migrantul" aduce profituri uriaşe celor care profită de pe urma celor care fug de război şi foamete. 40 de transporturi ilegale cu sute de migranţi au fost oprite în această dimineaţă. Din caracatiţa uriaşă, făceau parte angajate de la Protecţia Copilului, care falsificau actele pentru copiii fugarilor. Călăuzele cereau între 500 şi 1000 de euro de persoană.

De la 28.02.2023, 20:17
WhatsApp
Vezi și:

Sute de migranţi îşi pun vieţile în mâinile traficanţilor, în speranţa că vor ajunge în ţările din vest. Azi-dimineaţă, 28 februarie, s-au trezit cu anchetatorii la uşă. Şi au ajuns la audieri împreună cu cei care trebuiau să le fie călăuze. Reţeaua număra mai bine de 100 de indivizi. Timp de un an, membrii caracatiţei acţionau după o schemă bine definită. Unii se ocupau cu racolarea, alţii cu transferul, cazarea şi mai apoi îmbarcarea. Cei mai mulţi migranţi ajungeau ilegal în România prin Bulgaria şi Serbia. Altii veneau legal, cu permise de munca. Lucrau câteva zile sau chiar deloc, apoi erau racolați de călăuzele române, care le promiteau că-i vor duce în Occident pentru sume între 500-1000 de euro.

Anul trecut, în România au încercat să intre ilegal aproape 5.000 de migranți

Ca să întregească familiile fugarilor, printre membrii reţelei erau şi angajaţi de la Protecţia Copilului. Două sedii care aparţin Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş au fost percheziţionate de procurorii DIICOT. Patru angajate au fost duse la audieri, suspectate de complicitate la trafic de migranţi. "Există o cercetare, iar noi facem toate demersurile pentru a pune la dispoziţie organelor de anchetă toate documentele necesare cercetării", a declarat Smaranda Marcu - DGASPC Timiş. Graniţele României sunt presate de refugiaţi din Siria, Irak, Iran, Pakistan, India, Afganistan, Azerbaidjan, Georgia şi, mai nou Ucraina. Iar Turcia este cel mai mare rezervor de imigranţi ilegali, gata să ia Europa cu asalt.

Anul trecut, în România au încercat să intre ilegal aproape 5000 de migranți. În jur de 6.500 au vrut să iasă din ţară, cei mai mulţi fiind depistaţi la graniţa cu Ungaria. Sunt trei rute principale prin care ajung în Europa: prin Estul şi Centrul Mediteranei şi prin Balcani, aceasta din urmă fiind calea cea mai populară şi mai profitabilă: anual, traficanţii câştigă peste 50 de milioane de euro doar pe această rută. În total, peste 300.000 de migranţi au încercat să treacă ilegal graniţele Europei doar în 2022. Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie a ONU, aproape 2.000 de migranţi au murit în timp ce încercau să ajungă în Occident.

Iulia Pop

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc. ...

migranti traficanti romania protectia copilului
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025