Antena LIVE
Video

Alerta de la biserica din Timişoara ar fi fost provocată de un enoriaş care s-a parfumat excesiv. Fusese activat inclusiv planul roşu

A fost panică, aseară, în Timişoara. Mai bine de 80 de enoriaşi, care se aflau la slujbă într-o biserică baptistă din oraş, au ieşit de urgenţă din clădire, acuzând un miros înţepător. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie şi au trimis zeci de salvatori la faţa locului. Măsurătorile nu au indicat însă prezenţa vreunei substanţe periculoase. Printre ipotezele vehiculate de enoriaşi este şi aceea că o persoană s-ar fi dat cu un parfum prea puternic şi de aici a pornit agitaţia. 

De la 24.10.2022, 14:03

Apelul la 112 s-a dat în jurul orei 18.00 de la Biserica Baptistă. 

Moise Vărjitor, pastor biserica baptistă: Între 80-90 de oameni erau în biserică la momentul respectiv. Era ora la care trebuia să înceapă slujba. Erau mulţi care veneau spre biserică, nu i-am mai lăsat să intre. Unii au stat în stradă, alţii în curte.

Pastorul spune că mirosul înţepător s-a simţit cu puţin înainte de începerea slujbei.

Moise Vărjitor, pastor biserica baptistă: Nu pot să spun cum era. Am intrat în sală când am văzut că oamenii ies şi am început să tuşesc şi eu ca ceilalţi. Am evacuat biserica şi am anunţat autorităţile.

Pe acelaşi subiect

La ora 18 şi opt minute, autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie. 17 autospeciale, 4 ofiţeri şi 34 de subofiţeri, angajaţi ai ISU, au pornit imediat spre locul intervenţiei. 

Alin Guzu, ISU Timis: În urma măsurătorilor efectuate nu au fost constatate depăşiri ale valorilor normale.

Parfumul ar fi fost de vină pentru mirosul înţepător din biserică

Astfel că, începând cu ora 18:45 a fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție. Unii enoriaşi vorbeau că mirosul înţepător ar fi provenit de la o persoană care s-a dat cu mult parfum. Pompierii au declanşat o anchetă în acest caz urmând ca în perioada următoare să vină cu o concluzie. 

Ți-a plăcut acest articol?

biserica miros evacuare enoriasi parfum planul rosu timisoara
Întrebarea zilei
Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

La pădure

La terasă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră....
CaTine
Publicat 01.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Billie Eilish a anunțat turneul „Hit Me Hard and Soft”. Seria de spectacole...
ZU
Publicat 01.05.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Melisa Döngel, dezvăluiri despre rolul vieții. Ce stea de cinema visează să...
Happy
Publicat 01.05.2024
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla
Medicool
Publicat 01.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024