Alertă în staţiunea Mamaia. Un apel la 112 a anunţat că doi oameni s-ar fi înecat!
Alertă în staţiunea Mamaia, în această dimineaţă, după ce un apel la numărul de urgenţă 112 anunţa că doi oameni s-ar fi înecat în lacul Siutghiol.
De Alin Tarnovschi la 11.12.2019, 11:11Alertă în staţiunea Mamaia, în această dimineaţă, după ce un apel la numărul de urgenţă 112 anunţa că doi oameni s-ar fi înecat în lacul Siutghiol.
Actualizare ora 10.35. Reprezentanţii ISU 'Dobrogea' au anunţat că intervenţia din staţiunea Mamaia s-a încheiat şi nicio persoană nu a fost găsită în lac. Toate echipajele s-au retras.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Dobrogea'.
Astfel, pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi o ambarcaţiune de mare viteză.
Salvatorii au ajuns în zona indicată prin apelul la 112, însă nu a fost găsită nicio persoană.
Drept urmare, pompierii au lărgit zona de căutare şi continuă cercetările cu şalupa pentru a le găsi pe cele două persoane care ar fi în pericol.
Totuşi, există posibilitatea ca apelul la 112 să fi fost fals.
Potrivit reprezentanţilor ISU 'Dobrogea', pompierii au ajuns şi în balconul persoanei care a sunat la 112 şi care a precizat că a văzut două persoane în lac şi fac o vizionare amplă a lacului cu ajutorul unui binoclu.