Antena LIVE

Curs valutar

Video

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Marius a sărit spre moarte în încercarea de a-și salva viața. Filmul tragediei de pe A1, în urma unui carambol cu șase mașini

Moarte şocantă pe Autostrada Sibiu-Piteşti. Un bărbat a încercat să evite o maşină care derapase periculos spre el şi a sărit peste parapete. Nu şi-a dat seama că se află pe un viaduct iar sub el este un hău de aproape 30 de metri. Victima fusese implicată într-un carambol cu şase maşini. Drumul era acoperit de gheaţă şi s-a transformat într-un pationoar, acuză şoferii implicaţi. Autorităţile susţin însă că au intervenit la timp.  

De la 31.01.2023, 14:38
WhatsApp
Vezi și:

Prieten: Din momentul în care s-a auzit bubuitura, el a dispărut. Am început să-l strig pe nume, nimic nimic!

A sărit spre moarte în încercarea de a-și salva viața

Marius era împreună cu prietenul său într-un microbuz de marfă. Se duceau acasă, în localitatea Băbeni din Vâlcea. Era şofer profesionist de peste 20 de ani, dar seara trecută, experienţa nu l-a mai ajutat. În faţa lui, s-au ciocnit trei maşini. Reuşeşte să frâneze la timp, dar este lovit din spate. Coboară cu vesta reflectorizantă şi îi atenţionează pe cei care vin că au avut loc mai multe tamponări. În timp ce dirija traficul, vede cum un vehicul se îndreaptă spre ei cu viteză. Marius se sperie şi sare peste balustradă, fără să îşi dea seama că între cele două sensuri de mers ale viaductului este o gaură de câţiva zeci de metri.

David Stoia, prietenul victimei: Prietenul meu a luat geaca luminantă să oprim maşinile, să meargă încet. Într-adevăr, a venit TIR-ul, a venit celălalt cu Mercedesul, a depăşit, a accelerat, avea 100 şi ceva la oră. Zic, vezi că ăla intră în noi! Şi a fugit în partea cealaltă. Băiatul, prietenul meu, când a văzut că vine maşina, a trecut în partea cealaltă. Probabil, i-a alunecat piciorul acolo şi, când s-a prins de asta, s-a dus. Vedeţi că şi acolo e gheaţă. Înălţime vreo 30, 20 de metri.

Pe acelaşi subiect

Alex Prunean, reporter Observator: Atunci cand a sărit peste parapeți, şoferul nu știa că se află pe unul dintre cele mai mari viaducte de la noi din ţară. În cel mai înalt punct, de acolo de sus, de la nivelul asfaltului şi până jos, pe beton este o diferenţă de nivel de 30 metri.

Vitezomanul s-a oprit abia după ce a izbit două maşini.

David Stoia, prietenul victimei: Maşina i-a lovit şi pe ceilalţi, era să-i omoare pe ceilalţi. Dacă nu intra în a noastră mai omoara 4-5 persoane.

Carambolul a fost provocat de o şoferiţă începătoare, care conducea o maşină cu anvelopele uzate, spun surse din poliţie. Tânăra dă însă vina pe drumari, care nu ar fi intervenit la timp. Pe şosea s-a format ceea ce se numeşte "gheaţa neagră", o peliculă fină de polei care nu se vede.

Șoferița: Da, polei. Autostrăzile de România, care nu îşi dă nimeni interesul şi cazi din picioare, dar păi cu maşina.

Şi ceilalţi şoferi implicaţi în accidente abia îşi ţineau echilibrul.

Șoferița: Ia uite! Ohooo! Ca pe derdeluş! Uitați-vă cum alunecă! Cazi din picioare, dar păi cu maşina.

Autorităţile responsabile cu starea drumurilor spun că seara trecută echipajele de deszăpezire au ieşit pe teren încă de la ora 18, cu două ore înainte de accident. În plus, pe panourile electronice de pe autostradă au avertizat că este polei şi au recomandat ca limita maximă de viteză să fie de 60 km/h.

Alex Prunean, reporter Observator: Cel mai apropiat panou de avertizare digital e doar cu un kilometru înainte de accident, dar astăzi, de exemplu, afişează informaţii generale: adaptaţi viteaza la condiţiile meteo.

Elekes Robert, purtător de cuvânt DRDP BV: În momentul producerii accidentului aveam în vigoare un cod galben de ploaie îngheţată. Problema este că orice material antiderapant am împrăştia pe carosabil acesta este imediat acoperit de gheaţă. Noi intervenim în primul rând cu sare, ulterior am intervenit şi cu clorură de calciu, dar nici această nu avea efect.

Tot aseară a avut loc un accident şi pe celălat sens de mers, tot din cauza poleiului. Traficul a fost deviat pe DN 7 mai bine de 6 ore. 

Alex Prunean

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent. ...

accident a1 animatie grafica
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024