Bătrân din Satu Mare, pe jumătate dezbrăcat, găsit mort în curtea casei. Se ia în calcul tâlhăria urmată de crimă
Sfârşit înfiorător pentru un bătrân din Satu Mare, găsit mort, dezbrăcat până la brâu, într-un lan de porumb de lângă casă. Presa locală scrie că bărbatul de 90 de ani ar fi fost călcat de hoţi şi ar fi încercat să se lupte cu ei, în ciuda vârstei sale înaintate.
De Redactia Observator la 23.01.2024, 14:18Scenele de groază au avut loc în comuna Călinești-Oaș din județul Satu Mare.
Trupul fără viață al bătrânului de 90 de ani a fost găsit, ieri după-amiază, într-un lan de porumb din apropierea casei sale, în timp ce locuința sa era total răvășită.
Crimă în Satu Mare. Bătrân ucis în propria casă
Conform informațiilor PresaSM, bătrânul era dezbrăcat până la brâu, la circa 150 de metri de casă, cu multiple semne de tăieturi și lovituri la nivelul capului, abdomenului și al mâinilor. Semn al unei posibile lupte cu un hoț/hoți. Se pare că unul sau mai mulți spărgători ar fi fost surprinși în casă sau în imediata apropiere de către victimă, care s-ar fi angajat într-o confruntare fizică, iar de aici și până la crimă nu ar mai fi fost decât un pas.
- "Până la urmă l-a omorât". Un gălăţean şi-a ucis fără milă fratele paralizat. S-a năpustit cu furie...
- "Erai cea mai pură fată pe care am cunoscut-o. Odihnește-te în pace, îngerule". Tânără de 30 de ani, ucisă...
- Și-a masacrat întreaga familie, apoi a anunțat poliția. Bărbatul din SUA și-a ucis soția și pe cei 3 copii:...
Sub coordonarea procurorului din cadrul Tribunalului Satu Mare, polițiștii criminaliști încearcă acum să identifice cât mai multe urme lăsate de către hoț sau de către hoți, după caz. De asemenea, și polițiștii de la investigații criminale încearcă să dea de urma atacatorilor.
În cauză s-ar fi deschis un dosar penal pentru omor, violare de domiciliu și tâlhărie.