Bebelușul din Suceava decedat după botez ar fi avut „o moarte violentă”. Raportul INML va fi contestat
Raportul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici din București a publicat raportul referitor la motivul decesului bebelușului după botezul săvârșit la biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”, arătând că micuţul a avut parte de o moarte violentă.
De Redactia Observator la 26.01.2023, 15:05Medicii legiști au constatat că bebeluşul a murit prin aspirare de lichid (apă), însă insistă și pe problemele de sănătate ale copilului. „Din coroborarea datelor de istoric medical, datelor medicale din actele medicale, cu cele ce reies din imaginile video de la momentul botezului, apreciem că moartea sugarului a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, în evoluția encefaloptaiei posthipoxice, consecutivă aspirării de lichid (apă) în căile respiratorii. Decesul a fost înalt condiționat de patologia acută prezentată de sugar, precum și de prematuritate”, se arată în raportul medico-legal.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților va contesta raportul
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a anunţat însă că raportul Institutului de Medicină Legală București referitor la decesul bebelușului din Suceava, în urmă cu doi ani, va fi contestat.
„Întrucât raportul publicat de IML București este în contradictoriu cu cel de la Suceava, o contestație a raportului este un demers firesc, pentru a avea o constantă a concluziilor. Ancheta nu este finalizată, motiv pentru care părintelui Alexandru Mazarache nu îi poate fi aplicată o decizie, alta decât de permisiune de slujire. Ne arătăm sprijinul necondiționat față de familia pruncului decedat, ca datorie morală și firească, manifestată în relația credincios-Biserică”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei.
- Preotul care a botezat bebeluşul din Suceava, decedat ulterior la spital, a fost suspendat de la slujire
- Reacția Bisericii Ortodoxe, după ce s-a aflat că bebelușul din Suceava care a murit după botez suferea de pneumonie
- Primele imagini cu momentul în care bebelușul din Suceava, care a murit după botez, este băgat în cristelniță
Potrivit documentului citat, rânduiala săvârșirii Botezului nu a fost modificată, ci doar a fost transmisă preoților „o recomandare privind atenția sporită în cazurile în care pruncii au afecțiuni pe care părinții le fac cunoscute”.
„În cazul în care se va decide în sensul vinovăției părintelui Mazarache, se vor impune procedurile canonice și statutare în vederea sancționării”, arată preotul Alexandru Flavian Sava, de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Bebeluşul de numai şase săptămâni a făcut stop cardio-respirator în 31 ianuarie 2021, după ce a fost scufundat în cristelniţă, în timpul botezului, la o biserică din Suceava. Copilul a fost resuscitat în biserică, a fost dus la Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost internat la ATI, însă, din păcate, în cursul nopţii a survenit decesul.
De altfel, raportul medico-legal arată că micuțul a murit ca urmare a insuficienței cardio-respiratorii, pe fondul unei pneumonii interstiţiale, copilul fiind născut prematur și nevaccinat. Pe de altă parte, raportul IML București arată că moartea copilului a fost „violentă”, cauzată de o „insuficiență cardio-respiratorie acute în evoluția encefalopatiei posthipoxice consecutivă aspirării de lichid în căile respiratorii”.