Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cântăreţul de muzică populară Aurică Totolici, arestat pentru pedofilie. Și-ar fi ademenit victimele la cursurile de canto pe care le preda

Un cântăreţ de muzică populară, fost angajat al Centrului Cultural Dunărea de Jos a fost arestat pentru că ar fi molestat cel puţin doi adolescenţi. Este vorba chiar despre tineri pe care-i învăţa să cânte şi le preda cursuri de canto. Cântăreţul a primit deja mandat de arestare pentru 30 de zile. 

De la 10.07.2024, 13:36
WhatsApp
Vezi și:

Anchetatorii au primit o sesizare de la părintele unui copil, care, la rândul lui lua lecţii de canto împreună cu interpretul de muzică populară Aurică Totolici, din Galaţi. Astfel, oamenii legii au demarat cercetările, au strâns probe, au audiat mai multe persoane şi au reuşit să pună povestea cap la cap.

Aurică Totolici ar fi întreţinut relaţii sexuale cu doi băieţi minori

Mai exact, din septembrie anul trecut şi până în iulie anul acesta, în urmă cu câteva zile, cântăreţul de muzică populară Aurică Totolici ar fi întreţinut relaţii sexuale cu doi băieţi minori. Au fost strânse toate dovezile, după care anchetatorii au decis să meargă să-l ridice pentru audieri. Când au ajuns la locuinţa artistului, acesta a refuzat să deschidă uşa, motiv pentru care poliţiştii au fost nevoiţi să o spargă şi să intre peste el în casă, după care a fost ridicat şi dus la audieri.

Luni seara, a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. Se face anchetă în continuare, mai ales că, potrivit procurorilor, ar putea fi mult mai multe victime ale interpretului.

Pe acelaşi subiect

Cercetările sunt în plină desfăşurare.

Aurică Totolici a fost angajat al Centrului Cultural Dunărea de Jos timp de peste 20 de ani. Era membru, solist vocal, în Ansamblul "Doina Covurluiului" şi a ieşit la pensie în urmă cu câteva luni.

Adrian Obreja
pedofil cantaret galati aurica totolici
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025