Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cele mai aglomerate ore în vămile din Republica Moldova. Exodul ucrainenilor, de teama ruşilor: peste 120.000 de oameni au părăsit ţara

Goniţi de război, peste 120 de mii de ucraineni şi-au părăsit ţara în aceste zile, potrivit celor mai noi date ale Agenţiei ONU pentru Refugiaţi. Nu au plecat doar spre vest, ci au încercat să se adăpostească şi în statele vecine. Republica Moldova a primit deja foarte mulţi dintre aceştia. Echipa Observator are un trimis special peste Prut, în a doua cea mai aglomerată vamă din zonă. 

De la 26.02.2022, 13:41
WhatsApp
Vezi și:

Reporterul Observator Bogdan Dinu se află în al doilea cel mai aglomerat punct de trecere al frontierei din Ucraina în Republica Moldova: "Sunt în continuare foarte mulţi oameni care vin din Ucraina şi trec graniţa aici. Cel mai aglomerat este, însă, de când se lasă întunericul şi până aproape de miezul nopţii, atunci când oamenii ajung în această vamă". Asta spun poliţiştii de frontieră din Republica Moldova.

Peste 29.000 de refugiaţi din Ucraina au trecut graniţa în Republica Moldova

De când a început criza şi până sâmbătă dimineaţă, mai bine de 29.000 de oameni au trecut graniţa din Ucraina în Republica Moldova. Aglomerat este şi în punctele de trecere a fronterei Palanca şi Otaci. Acolo, ca şi aici, voluntarii îi aşteaptă pe refugiaţi cu mâncare, cafea, ceai şi încearcă să îi ajute cu adăpost.

Bogdan Dinu

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne. ...

conflict rusia ucraina republica moldova rusia ucraina vama
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025