Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cum au trăit cutremurul de 5,7 oamenii din Leleşti şi Runcu, aflaţi fix unde a avut loc epicentrul

Epicentrul celor două cutremure a fost la nici 20 de kilometri de Târgu Jiu. Oamenii din Leleşti şi Runcu au simţit cel mai tare forţa undelor seismice. 

De la 14.02.2023, 20:10
WhatsApp
Vezi și:

Este o atmosferă tensionată în Leleşti, o frică generalizată în rândul localnicilor, aceştia aflându-se în punctul zero al seismului, locul unde s-a simţit cel mai puternic unda de şoc. 

Oamenii au lăsat oraşul în urmă şi s-au refugiat la sate, de teama unui nou cutremur

Primarul comunei a spus că a simţit că "se cască pământul şi îl înghite", atât de puternică a fost sperietura. Sătenii în schimb s-au temut mai mult nu pentru ei, ci pentru copiii mutaţi la oraş, pentru nepoţi, cei pe care au vrut să-i ştie în siguranţă în blocurile înalte sau în clădirile de birouri de acolo. Aceasta poate fi de altfel explicaţia pentru care Târgu Jiu a fost aproape blocat preţ de două ore.

Foarte multe maşini sunt parcate în Leleşti de-a lungul străzii, la poartă, la casa părintească, satele devenind în această seară adăpostul celor care au lăsat oraşul deoparte din frică şi s-au refugiat la case. Oamenii nu ştiu la ce să se aştepte, le este teamă de ce va urma. Este foarte neaşteptată producerea a două cutremure puternice în Oltenia, în mai puţin de 24 de ore, într-o zonă în care nu des au loc astfel de evenimente. 

Pagube însemnate nu au fost însă, din fericire, nici în Leleşti, nici în Runcu.

Cristina Oprea

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare. ...

cutremur gorj magnitudine seism targu jiu
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024