Antena LIVE
Video

Cum s-au auzit alarmele pentru dezastre sau atac aerian miercuri 28 februarie, în toată ţara. Au sunat timp de o oră

Pentru mulţi dintre noi au fost momente de panică şi în această dimineaţă când au sunat alarmele în toată ţara! Din fericire, a fost vorba doar de un exerciţiu, punctul culminant al Săptămânii Protecţiei Civile.

De la 28.02.2024, 14:10

Scopul simulării a fost testarea echipamentelor tehnice şi timpul de reacţie al forţelor de intervenţie ca antrenament pentru situaţiile de urgenţă posibile în viitor.

În situaţii reale, cetăţenii se pot adăposti în subsolurile sediilor autorităților și instituțiilor publice, clădirilor de comerț şi de birouri, chiar şi în staţiile de metrou. De asemenea, mai multe informații ar fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT.

Sirenele au făcut parte dintr-un exerciţiu de alarmare publică

Un exerciţiu naţional de alarmare publică, al cărui scenariu presupune înştiinţarea centrelor operaţionale pentru situaţii de urgenţă din judeţele şi din Bucureşti şi verificarea funcţionării sirenelor electrice şi electronice de alarmare a populaţiei este programat să se desfăşoare miercuri, scrie news.ro.

Pe acelaşi subiect

Astfel, va fi verificat modul de funcţionare al tuturor mijloacelor de alarmare publică. Prin modul de acţionare a acestora, există posibilitatea de a crea disconfort în spaţiul public, însă autorităţile transmit că astfel de exerciţii periodice sunt necesare şi benefice.

Oamenii sunt sfătuiţi să nu intre în panică, fiind vorba doar despre un exerciţiu, care are ca scop cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare şi a măsurilor care trebuie adoptate în situaţia manifestării unor factori de risc.

Pe timpul desfăşurării acestei activităţi, locuitorii nu trebuie să-şi întrerupă activitatea normală, deoarece acest exerciţiu implică doar personalul de la nivelul administraţiei publice locale.

Semnalele de alarmare acustice a populaţiei, a instituţiilor publice şi a operatorilor economici sunt: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei.

Există mai multe tipuri de alarme pentru fiecare pericol 

Durata fiecărui semnal de alarmare, pentru toate mijloacele de alarmare, este următoarea:

- Semnalul Alarmă la dezastre se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între acestea;

- Semnalul Prealarmă aeriană se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între acestea;

- Semnalul Alarmă aeriană se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a câte două secunde fiecare, cu pauză de două secunde între acestea;

- Semnalul Încetarea alarmei se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de două minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de un minut.

În acest an, în 28 februarie, sunt sărbătoriţi 91 de ani de Protecţie Civilă în România şi este marcată împlinirea a 47 de ani de la cutremurul din Vrancea din 4 martie 1977,  cel mai devastator din istoria României.

Pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/Bucureşti-Ilfov organizează, la nivel naţional, o serie de activităţi menite să dezvolte comportamentul preventiv în rândul tuturor categoriilor de public.

Astfel, cei interesaţi se pot familiariza atât cu specificul armei, cât şi cu măsurile şi regulile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul şi după producerea unor situaţii de urgenţă.

Ți-a plăcut acest articol?

alarme simulare sirene romania
Întrebarea zilei
V-aţi vaccinat sau urmează să vă vaccinaţi împotriva rujeolei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Mitul locuințelor accesibile din România, spulberat. Economist: „Avem dobânda...
Adevărul
Publicat 10.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 12 mai 2024. Berbecii au conflicte în relația de cuplu....
CaTine
Publicat 11.05.2024
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a...
spynews.ro
Publicat 10.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Aeroportul din România de unde avioanele zboară aproape goale. Deși s-a...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Cât de fierbinte e Soarele. Experții au dezvăluit temperatura fantastică la...
Useit
Publicat 12.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
VIDEO. „Am și eu interlopii mei aici!” Cum i s-a dus vestea olteanului...
libertatea.ro
Publicat 10.05.2024
Lucien Laviscount a vorbit despre Shakira: „Este una dintre cele mai frumoase...
ZU
Publicat 11.05.2024
Tort cu mousse de ciocolată amăruie și mousse de căpșuni
Hello taste
Publicat 11.05.2024
Cum să-i vorbești copilului despre substanțele interzise
Deparinti
Publicat 11.05.2024
Parlamentul vrea să schimbe legea RCA. Cum ar putea afecta despăgubirile...
ziare.com
Publicat 09.05.2024
Mahassine Merabet a câștigat un premiu important petnru rolul său în serialul...
Happy
Publicat 10.05.2024
Proprietățile medicinale ale sucului de cireșe. Ce efecte produce în organism
Medicool
Publicat 11.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024