Antena LIVE

Cum s-au făcut praf două maşini de Poliţie, în acelaşi accident, în Iaşi. Unul dintre agenţi a făcut o greşeală de începător

Accident bizar în judeţul Iaşi, produs joi dimineaţă, 28 septembrie, în Valea Lupului. În incident au fost implicate două maşini de Poliţie şi autoturismul unui civil.

De la 28.09.2023, 16:39
BZI.ro

Potrivit BZI.ro, accidentul s-a produs după ce unul dintre poliţişti a tras inexplicabil de volan şi a lovit o maşină care circula regulamentar. Prima maşină de Poliţie a ajuns în şanţul de pe marginea drumului, dar maşina "civilă" a fost proiectată în cea de-a doua autospecială. Conform sursei citate, cele două echipaje de Poliţie sunt din Miroslava, iar agenţii implicaţi sunt proaspăt intraţi în sistem: ei au intrat în serviciu în 2022.

Toţi cei trei şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative pentru toţi. Superiorii poliţiştilor au deschis o anchetă pentru a stabili cum a fost posibil un asemenea accident. "În această dimineață, 28 septembrie a.c., în jurul orei 08:40, pe raza municipiului Iași a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale în care au fost implicate trei autoturisme, două autospeciale de poliție și o autoutilitară.În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că incidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței neregulamentare de către conducătorul unei autospeciale de poliție față de autoturismul din față. Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Nu au fost înregistrate victime.În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a întregii situații de fapt și luării măsurilor legale care se impun", a fost mesajul transmis de IPJ Iaşi.

Ți-a plăcut acest articol?

iasi accident politie
Întrebarea zilei
Obişnuiţi să reciclaţi medicamentele expirate?

Da

Nu

Nu ştiu cum

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Singura gară din țară care a fost construită ca o insulă. Deservea două...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Ce trebuie să știe toți românii care returnează ambalaje SGR. Este obligația...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 18.05.2024
Cum recrutează Moscova refugiați ucraineni pentru acte de sabotaj peste hotare....
Adevărul
Publicat 18.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate...
CaTine
Publicat 18.05.2024
Cum se simte premierul Robert Fico, după ce a fost împușcat de cinci ori. Noi...
spynews.ro
Publicat 18.05.2024
Atenție, imagini dure! Cea mai frumoasă prezentatoare, desfigurată înaintea...
GSP
Publicat 18.05.2024
Cel mai mare viciu al Mariei Cârneci. Interpreta de muzică populară nu s-a...
Click.ro
Publicat 18.05.2024
Clone AI ale rudelor decedate sunt vândute în China. Ce preț au copiile cu...
Useit
Publicat 18.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un...
libertatea.ro
Publicat 18.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Hello taste
Publicat 18.05.2024
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți...
Deparinti
Publicat 18.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Mâncare procesată și ultraprocesată. Ce alimente intră în aceste categorii...
Medicool
Publicat 18.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024