Cursa nebună din Neamţ în urma căreia trei tineri au murit, surprinsă de camere. Maşinile în care se aflau Raul, Alexandru şi Cristian au zburat pur şi simplu de pe şosea
Trei tineri, doi dintre ei fraţi, au murit în timpul unei curse ilegale pe străzile unei localităţi din Neamţ. Camerele de supraveghere din zonă au surprins întrecerea mortală. Imaginile arată inclusiv momentul în care şoferii pierd controlul maşinilor, se ciocnesc, iar autoturismele zboară pur şi simplu de pe şosea.
De Angela Bertea la 01.04.2024, 13:54Cele două maşini în care se aflau tinerii au fost surprinse când goneau cu viteză mare. În primul automobil sunt trei băieţi şi două fete, niciunul mai mare de 22 ani. La volan, un tânăr de 18 ani, cu permis de doar o lună. În spate, la mică distanţă, goneşte Alex, de 23 de ani, care e alături de fratele său Raul, de 17 ani. La trei minute după ce ies din raza camerelor, maşina în care se aflau fraţii o loveşte pe cea din faţă. Ambele ies de pe şosea şi se răstoarnă în curţile unor localnici.
Maşinile au zburat pur şi simplu de pe şosea
Salvator: Am văzut un BMW argintiu într-o parte, răsturnat. Era pe o parte, erau două fete în grădină, în exteriorul maşinii. Una era plină de sânge, am luat-o în braţe, am scos-o în drum. Am spart geamul, am reuşit să intru pe deasupra. Am văzut două persoane, doi tineri. Am verificat pulsul de vreo 3 ori şi nimic.
Cei doi fraţi au murit pe loc. În cealaltă maşină, unul dintre pasageri - Cristian, un băiat de 18 ani, elev la un liceu în Suceava. Medicii au încercat să-l salveze, dar nu au reuşit. Ceilalţi tineri au fost grav răniţi.
- "Ajută-mă, că nu vreau să mor". Mărturia sfâşietoare a bărbatului care i-a găsit pe tinerii morţi în...
- Bărbat de 38 de ani din Neamț, dat în urmărire internațională pentru că a violat o fetiță de 13 ani, prins...
- "Dintr-o prostie s-au omorât între ei. Aveau viteză". Ei sunt Raul, Alex şi Cristian, tinerii morţi în Neamţ....
- Tineri morți după un accident înfiorător, pe o șosea din Neamț. Mașinile lor s-au făcut zob și s-au...
Salvator: Am început să vorbesc cu băiatul din faţă, era foarte speriat. A zis " Ajută-mă, ajută-mă, că nu vreau să mor". L-am întrebat cum îl cheamă. "David". Avea picioarele blocate. Îmi tot zicea, "trage scaunul". Ţine-mă de mână că nu plec de aici şi o să te scoatem.
Verişorul celor doi fraţi: Eu m-am dus înainte, îi aşteptam în Borca aici, dar n-au mai răspuns. S-au întrecut adrenalină, anturajul.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și pentru vătămare din culpă. Urmează să se stabilească exact cum s-a produs accidentul.