Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Dintr-o prostie s-au omorât între ei. Aveau viteză". Ei sunt Raul, Alex şi Cristian, tinerii morţi în Neamţ. Doi dintre ei erau fraţi, al treilea le era prieten

Un accident cumplit a avut loc azi noapte pe o şosea din judeţul Neamţ, în dreptul comunei Borca. Două maşini, conduse de doi verişori, s-au lovit, apoi s-au rostogolit şi au ajuns în curţile a două case. E greu de spus cum s-a întâmplat totul, pentru că maşinile circulau pe acelaşi sens. În fiecare dintre autoturisme se afla câte un grup de tineri. Trei dintre ei şi-au pierdut viaţa. În maşina cel mai grav afectată de accident au murit doi fraţi, de 17 şi 23 de ani. Vă avertizăm, urmează detalii şi imagini care vă pot afecta emoţional.     

de Angela Bertea

la 31.03.2024 , 14:45

Cele trei persoane rănite în accident au ajuns în stare gravă la spital. Iniţial, au fost duse la Târgu-Neamţ, după care au fost transferate la spitalul din Piatra Neamţ.

Filmul tragediei din Borca. Bucăţi din maşini s-au împrăştiat pe drum şi în curţile oamenilor

Din primele verificări ale poliţiştilor, se pare că unul dintre cele două autoturisme implicate în accident nu ar fi păstrat distranţa de siguranţă faţă de cealaltă maşină, care se deplasa în faţa sa.

Vezi și

În urma impactului, ambele autoturisme au părăsit partea carosabilă şi au ajuns în curţile a două familii. Practic, gardurile, geamul unei case şi o anexă au fost distruse. Cele trei persoane rănite au vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani. Vorbim de şapte persoane implicate în accident: trei au ajuns la spital, trei, din nefericire, şi-au pierdut viaţa, iar un alt tânăr, de 23 de ani, a primit îngrijiri la faţa locului locului, refuzând transportul la spital.

Pe acelaşi subiect

Imaginile de la locul tragediei arată dimensiunile dezastrului. Maşinile au fost ridicate, însă bucăţi din acestea au rămas încă, atât pe marginea drumului, dar şi în curţile oamenilor.

Doi fraţi au murit pe loc în accident. Candele aprinse la locul tragediei: "Dintr-o prostie s-au omorât între ei"

Comunitatea a primit vestea ca un şoc. Mulţi au venit şi au aprins candele la locul accidentului.

Femeie: Sunt rudă cu mama decedaţilor, sunt verişoară. E coleg cel mic cu fiul meu. Copii buni.

Avem copii toţi. Erau copii cuminiţi, credincioşi.

Tânără: Nişte persoane deosebite, nu am cuvinte. Foarte multă durere, atât din partea familiei, cât şi a persoanelor din jur, chiar dacă nu îi cunoşteau. Oricum, cert e că aveau viteză. Dintr-o joacă, dintr-o prostie s-au omorât între ei şi au adus foarte multă suferinţă. 

Accidentul teribil s-a produs azi noapte, în jurul orei 00:45, pe un drum din localitatea Pârâul Pântei, comuna Borca. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. 

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Dintr-o prostie s-au omorât între ei. Aveau viteză". Ei sunt Raul, Alex şi Cristian, tinerii morţi în Neamţ. Doi dintre ei erau fraţi, al treilea le era prieten