Doi câini abandonați, pe marginea drumului, fără apă și fără mâncare. Stâpânul lor i-a părăsit, apoi și-a văzut de drum
Doi câini au fost abandonați pe marginea drumului, fără apă și fără hrană. Persoana, care i-a părăsit, a coborât dintr-o mașină, i-a lăsat, iar mai apoi și-a văzut de drum. Polițiștii de la Protecția Animalelor fac cercetări pentru a identifica stăpânul celor doi căței, lăsați în voia sorții.
De Claudiu Loghin la 17.01.2023, 15:25Politistii Biroului Protecția Animalelor au intervenit, în urma unei sesizări, pentru salvarea a doi pui de câine, abandonați în apropierea drumului european E578, pe raza localității Gălăuțaș, județul Harghita. Animalele au fost lăsate pe marginea drumului fără apă și fără mâncare.
Cei doi căței, duși la adăpostul de animale
Cineva i-a părăsit și și-a văzut de drum. Polițiștii de la Protecția Animalelor fac cercetări pentru a identifica persoana, care a lăsat cățeii. Aceștia atrag atenția cu privire la gravitatea comiterii unor astfel de fapte, la obligațiile pe care deținătorii de animale le au și la faptul că nerespectarea acestora se sancționează cu amendă cuprinsă între 3000 și 12.000 lei.
"Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au identificat cei doi căței, abandonați, fără apă sau hrană. Din verificările efectuate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Harghita împreună cu cei ai Postului de Poliție Gălăuțaș, a reieșit faptul că aceștia ar fi fost abandonați de către o persoană necunoscută care i-ar fi scos din autovehiculul pe care îl conducea.
Cei doi câini, care se aflau în stare de pericol din cauza traficului intens de autovehicule, au fost preluați și plasați de către polițiști la Adăpostul de Animale administrat de U.A.T. Toplița. În cauză, investigațiile sunt continuate de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, în vederea identificării și tragerii la răspundere a persoanei bănuite de comiterea faptei
Totodată, polițiștii atrag atenția cu privire la gravitatea comiterii unor astfel de fapte, la obligațiile pe care deținătorii de animale le au și la faptul că nerespectarea acestora se sancționează cu amendă cuprinsă între 3000 și 12.000 lei, conform Legii nr. 205/ 2004R privind protecția animalelor", au transmis reprezentanții I.P.J. Harghita.