O femeie s-a ales cu o amendă uriașă, după ce și-a abandonat câinele rănit pe marginea unui drum în Satu Mare
O femeie din județul Satu Mare s-a ales cu o amendă uriașă, după ce și-a abandonat câinele rănit pe marginea unui drum. N-a ținut cont că animalul ei suferă și l-a lăsat în voia sorții, într-o stare deplorabilă.
O femeie și-a abandonat câinele rănit pe marginea unui drum, între localitățile Istrău și Crișeni, județul Satu Mare. Polițiștii de la Protecția Animalelor au fost anunțați cu privire la acest caz și s-au deplasat în locul indicat. Aspectele sesizate s-au confirmat. Animalul era microcipat, așa că autoritățile au reușit să dea de femeia, care l-a părăsit. Aceasta și-a asumat fapta și a fost amendată cu 12.000 de lei.
"La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orelor 14.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Biroul pentru Protecția Animalelor, au fost sesizați despre faptul că un animal ar fi fost găsit abandonat, într-un șanț aflat între localitățile Istrău și Crișeni. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. Astfel, aceștia au identificat un animal din specia canină, care se afla într-o stare gravă de sănătate.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că animalul este microcipat și au reușit identificarea proprietarului, fiind vorba despre o femeie din localitatea Istrău, care și-ar fi recunoscut fapta. În cauză, polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a femeii, conform Legii 205/2004, cu amendă în valoare de 12.000 de lei", au transmis reprezentanții IPJ Satu Mare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰