Antena LIVE

Curs valutar

Dosar şoc la DNA, cu nume importante. Mită pentru a pune eoliene chiar pe culoarul de zbor al avioanelor, riscând viaţa pasagerilor

Mita ia altitudine la Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi ajunge la înalţi demnitari şi foşti miniştri. Un om de afaceri este acuzat că a  dat bani pentru a obţine aviz ca să pună eoliene chiar pe culoarul de zbor al avioanelor, lângă Aeroportul din Tulcea. În acelaşi dosar, procurorii DNA arată că, la aceeaşi instituţie, s-au dat 70.000 de euro în schimbul unei aprobări pentru un bloc turn lângă Aeroportul Băneasa.

De la 05.07.2024, 20:50
WhatsApp
Profimedia

Cu mita potrivită, regulile zboară şi totul e posibil. Chiar şi să pui în pericol viaţa pasagerilor din avioane, dând aprobări pentru parcuri eoliene pe culoarul de zbor. Procurorii anticorupţie au suspiciunea că directorul autorităţii aeronautice civile ar fi îngreunat în mod intenţionat procedura de obţinere a unor avize pentru amplasarea de parcuri eoliene în apropierea aeroporturilor în aşa fel încât să-i determine pe şefii companiilor să vină cu mită. Sumele vehiculate în referat încep de la 15.000 şi ajung la 35.000 de euro.

Administratorii companiile neagă mita

Ar fi vorba, conform procurorilor, de companii din zona Tulcea - Constanţa care plănuiau să forţeze legea şi să monteze turbine eoliene eoliene în zone interzise. "Eolienele presupun existenţa unor instalaţii care, pe baza unor principii electromagnetice, transformă energia vântului în energie electrică. Toată această chestiune poate să influenţeze comunicaţiile pe de o parte, între turnul de dirijare şi aeronave, pe de altă parte ce este mai important sistemele de aterizare fără vizibilitate", a declarat Sorin Stoicescu, expert în aviaţie.

Administratorii companiile neagă mita şi spun că oricum le-au fost respinse solicitările chiar dacă au negociat direct cu şeful Autorităţii Aeronautice Civile Române. Scandalul avizelor date de instituţie aduce în prim plan şi nume grele: demnitari şi foşti miniştri. Un om de afaceri care a promis unui dezvoltator că obţine aprobare pentru un bloc-turn pe culoarul de zbor din zona Aeroportului Băneasa se lăuda că este prieten cu fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc.

Pe acelaşi subiect

STENOGRAME

"Haideţi să vă spun un lucru, nu ştiu ce zice domnul Verziu. Dacă voi fi chemat în această anchetă, mă duc, mă prezint cu mare drag aşa cum am făcut-o de fiecare dată. În rest eu nu am nicio treabă cu această speţă. Nu am ajutat şi nu am nicio treabă cu nimeni, cu nicio autoritate, cu nicio speţă. Nu sunt declaraţiie mele", a declarat Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor. Observator a contactat din nou Autoritatea Aeronautică Civilă pentru un punct de vedere. Instituţia a transmis că nu comentează acuzaţiile, dar va colabora cu autorităţile.

Cristina Filip

Cred că profesia asta m-a ales pe mine înainte să o aleg eu pe ea. Nu întâmplător. ...

dna dosar mita avion aeroport
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025