Antena LIVE

Curs valutar

Coliziune între două trenuri de marfă care transportau cereale, în Vrancea. Una dintre garnituri s-a defectat în mers

Două trenuri de marfă care transportau cereale s-au ciocnit în Vrancea, zona Dumbrăveni. Potrivit ISU Vrancea au deraiat locomotiva unuia dintre trenuri și patru vagoane. Circulația feroviară este blocată.

De la 01.12.2022, 13:15
WhatsApp
Galerie (5)
Două trenuri de marfă care transportau cereale s-au ciocnit în Vrancea. Circulația feroviară este blocată Observator

Din primele cercetări, a rezultat faptul că un tren care staţiona pe linia ferată, cel mai probabil din cauza unei defecţiuni tehnice, s-a pus în mişcare şi a început să se deplaseze înapoi, intrând în coliziune cu cel de-al doilea tren care circula în spatele lui. Potrivit poliţiei, în urma coliziunii şi deraierii vagoanelor, nu au fost raportate victime.

Cele două trenuri încărcate cu cereale circulau pe ruta Suceava - Constanţa. La faţa locului a intervenit şi Detaşamentul de Pompieri Focşani cu o autospecială de stingere şi modulul SMURD format din ambulanţă SMURD şi autospecială de descarcerare. Circulaţia feroviară în zonă este blocată pe ambele sensuri.

Cum s-a produs coliziunea dintre cele două trenuri în Vrancea

CFR SA a transmis că la această oră traficul feroviar este blocat între stațiile Gugești - Sihlea, din cauza incidentului în care au fost implicate două trenuri private de marfă. "Locomotiva trenului privat de marfă, care aparține operatorului TimRail Cargo s-a defectat, iar mecanicul nu a mai putut controla garnitura, care a patinat și a intrat într-un alt trenul privat de marfă, al companiei DB Cargo, care aștepta la sector. În urma impactului, locomotiva și primul vagon, din compunerea trenului de marfă al companiei DB, au deraiat", informează CFR SA.

Pe acelaşi subiect

Pentru asigurarea continuității traficului, toate trenurile de călători, care urmau să tranziteze această zona, vor circula deviat pe ruta Mărășești - Tecuci - Barboși - Făurei - Buzău și retur. CFR SA arată că măsura va fi menținută până la repunerea pe șină a locomotivei și a vagonului deraiat, inclusiv retragerea garniturii de marfă din zona respectivă.

"Rezentanții SRCF Galați vor asigura suportul tehnic necesar operatorilor privați pentru intervenția la fața locului, astfel încât zona afectată să fie eliberată și redeschisă traficului în condiții de siguranță", mai arată CFR SA.

"Prin apel 112 a fost sesizat faptul că, în zona Dumbrăveni, a avut loc o coliziune între două trenuri de marfă ce transportau cereale. Conform apelului, în urma coliziunii a deraiat un vagon ce transporta cereale", a precizat iniţial IPJ Vrancea. Potrivit sursei citate, la faţa locului intervin poliţiştii de la transporturi feroviare Focşani şi ISU Vrancea. Din primele informaţii, cele două trenuri de marfă circulau pe aceeaşi linie, dar traficul este blocat pe ambele sensuri.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

trenuri cereale vrancea coliziune
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025