Dramă trasă la indigo: Doi bebeluşi, morţi în condiţii suspecte într-o singură săptămână, la Spitalul Judeţean din Baia Mare. Cum se apără medicii
Doi bebeluşi de 8 luni din Maramureş au murit în condiţii suspecte, în decurs de o săptămână. Tragediile s-au întâmplat după ce copiii au fost duşi pentru consultaţii la Spitalul de Urgenţă din Baia Mare. Acum, familia unuia dintre copii acuză medicii de malpraxis şi spune că fetiţa lor, care a fost trimisă acasă cu un tratament pentru roşu în gât, a murit la doar câteva zile de pneumonie. După cele întâmplate, şi conducerea spitalului a demarat o anchetă internă. Atenţie, urmează detalii care vă pot afecta emoţional!
De Redactia Observator la 14.12.2022, 17:32Roxana Frişan, mama: S-a trezit soţul meu şi când a urlat "fata mea a decedat".
Soţii Frişan au pierdut-o pe micuţa Anais după doar 8 luni de viaţă. Coşmarul a început sâmbătă, atunci când fetiţa a făcut febră mare, iar mama a decis să o ducă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare.
Roxana Frişan, mama: Când am ajuns la medic în cabinet mi-au spus că asta nu e caz de urgenţă. I-au introdus un supozitor, după care au consultat-o, cum o consultă şi medicul de familie. Roşu în gât şi puteţi pleca acasă.
Acasă însă, chiar şi sub tratament, micuţa a continuat să se simtă rău.
Bunic: Duminică a început să tuşească, până atunci nu a tuşit, iar luni am mers cu ea la medicul de familie.
De data aceasta, diagnosticul medicului a fost de bronşită, iar micuţa a primit un alt antibiotic, pe care însă, din păcate, mama nu a mai apucat să-l administreze complet. Marţi dimineaţă, fetiţa s-a stins din viaţă din cauza unei pneumonii, după cum arată rezultatele necropsiei. Acum, familia acuză medicii din spital că nu au tratat-o cum trebuie şi nu au internat-o pe micuţă.
Cum se apără medicii
De celalată parte însă, conducerea unităţii spitaliceşti spune că pacientul a fost consultat corespunzător.
Vasile Pop, director medical: Copilaşul a plecat acasă cu indicaţii. Nu toată lumea e foarte atentă la indicaţiile pe care le primeşte. Sigur că atunci când constaţi că lucrurile nu merg bine, în general şi pe biletul din spital scrie să revina la nevoie.
Cu doar o săptămână în urmă, la acelaşi spital, un alt bebeluş de 8 luni a murit. Iniţial, micuţul a fost trimis acasă, cu tratament, dar pentru că starea lui de sănătate nu se îmbunătăţea, mama lui, asistentă în cadrul spitalului, a decis să-l aducă din nou în faţa medicilor. De data aceasta, băiatul a fost internat în Secţia de Pediatrie, unde, după doar 3 ore, s-a stins din viaţă. După cele întâmplate, conducerea spitalului a demarat o anchetă internă.