''Dumnezeu este peste tot, ne ajută.'' Zeci de credincioşi s-au închinat la moaştele Sfântului Luca al Crimeei, în Sibiu
Zeci de persoane s-au închinat, ieri, la inima Sfântului Luca al Crimeei, adusă la biserica Iacob Romanul din Sibiu. Este pentru prima dată când moaştele sunt aduse la Sibiu de la o mănăstire din Grecia, aşa că oamenii au fost nerăbdători să se roage. Tot din Grecia a fost adusă şi o icoana a Maicii Domnului, de la muntele Athos, despre care se spune că are puteri tămăduitoare.
De Redactia Observator la 27.05.2022, 08:36Sfântul Luca al Crimeii s-a născut în 1877 şi a fost în prima parte a vieţii un chirurg foarte apreciat. În a doua parte a vieţii, s-a dedicat credinţei ortodoxe devenind arhiereu.
Cătălin Dumitrean, preot: Avem aici la Sibiu, la biserică, timp de nouă zile, inima Sf. Luca, doctorul Crimeii, doctorul care a operat mii si mii de oameni inclusiv pe torţionarii săi.
Pelerinii au venit puterea vindecatoare a moaştelor
Rând pe rând credincioşii s-au închinat la icoana şi la racla cu inima sfantului. Oamenii cred în puterea vindecatoare a moaştelor.
- Sfântul Andrei. Mii de pelerini au răzbit prin frig şi ploaie, la racla cu moaşte: "Ne rugăm să ia virusul, să...
- Viața și minunile Sfântului Nicolae, ocrotitorul copiilor și al fetelor nemăritate. Tradiţii şi obiceiuri
- "Maica Domnului e cu noi aici, Dumnezeu e aici". Credincioşii prezenţi la Mănăstirea Pantocrator cred că au avut...
''Pentru sănătate, pace şi multă fericire.''
''Dumnezeu este peste tot şi mulţumesc Sf. Luca că a venit din nou la noi în această biserică. Dumnezeu ne ajută, trebuie doar să avem credință, prin credință se rezolva totul, am avut multe probleme în viață. Maica Domnului m-a ajutat și am trecut peste toate.''
''Simt mirosul moaștelor binecuvanatate, au un miros special, nu îmi pot opri lacrimile, sunt lacrimi de bucurie, ştiţi bine.''
Icoana Maicii Domnului de pe muntele Athos şi racla cu inima Sfantului Luca al Crimeii vor rămâne la Sibiu până în data de 5 iunie.