Antena LIVE

Curs valutar

Video

Elicopterele SMURD vor putea ateriza noaptea pe heliportul din Târgu Jiu, la 11 ani de la inaugurare. Autoritățile anunță că vor instala un sistem de iluminat

De aproape 11 ani, în municipiul Târgu Jiu heliportul funcţionează doar pe jumătate. Adică poate fi folosit doar pe timpul zilei. Explicaţia: îi lipsesc sistemele de iluminat şi semnalizare care să ghideze piloţii SMURD să aterizeze şi pe timpul nopţii. Ca să poată fi de ajutor 24 de ore din 24, autorităţile mai investesc aproape patru milioane de lei în heliport, de aproape zece ori mai mult decât investiţia iniţială. 

De la 22.01.2023, 17:42
WhatsApp
Vezi și:

Peste 400 de mii de lei au investit autorităţile din Târgu Jiu să facă heliportul. În realitate, o platformă simplă.

Diana Speretoiu, reporter Observator: "Pe bucata de beton, inaugurată în 2012, elicopterele SMURD pot ateriza doar pe timpul zilei. Pentru că lipseşte sistemul care să asigure iluminatul şi semnalizarea, misiunea piloţilor este, pe timpul nopţii, imposibilă."

Acum municipalitatea spune că are în derulare un proiect pentru finalizarea investiţiei. Îi mai lipseşte un aviz de la Autoritatea Aeronautică, după care, va putea începe execuţia. Valoarea noului proiect este de 3,8 milioane de lei, adică de aproape zece ori mai mare decât investiţia iniţială.

Când ar putea fi gata investiția?

Pe acelaşi subiect

Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu: "Partea efectivă a execuţiei nu durează decât patru luni de zile. Vorbim de soft, de sisteme inteligente de balizare şi de un edificiu pe care trebuie să-l construim în acea zonă, unde un operator de trafic trebuie să rămână 24 de ore din 24."

Lucrările ar urma să înceapă în martie. Odată finalizat, heliportul va fi pus la dispoziţia Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, cea mai mare unitate medicală din Gorj. Până atunci, însă, pacienţii care trebuie să ajungă rapid la spital n-au altă soluţie decât ambulanţa. Deşi transferul cu elicopterul ar fi chiar şi de patru ori mai rapid.

Mihaela Ţicleanu, purtător de cuvânt SJU Târgu Jiu: "Transferurile intraspitaliceşti se fac cu ajutorul ambulanţei, acolo unde starea pacientului o permite. Dacă nu permite şi se poate aştepta, se aşteaptă până dimineaţa, când poate să aterizeze elicopterul SMURD."

Anul trecut, aeronavele medicale au fost solicitate de 130 de ori la Târgu Jiu. De cele mai multe ori, să preia bolnavi cu afecţiuni cerebrovasculare, cazuri unde fiecare secundă pierdută poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Capitol la care judeţul Gorj are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din ţară. Asta în timp ce, pe timpul nopţii, heliportul de pe insuliţa din Târgu Jiu e un loc în plus unde tinerii îşi dau întâlnire să facă drifturi.

Diana Speretoiu

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează. ...

elicoptere smurd targu jiu
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025