"Este emoționant". Un bărbat stabilit în America a revenit la Vinerea, în Alba, pentru a fi "păștean"
Pentru oamenii din localitatea Vinerea, judeţul Alba, Joia Mare vine cu o tradiţie unică. "Păştenii" este un ritual care adună credincioşi veniţi de pe toate meleagurile. Oamenii pregătesc tradiţionalul "Paşti", o pâine specială, care va fi împărţit în Noaptea de Înviere.
De Redactia Observator la 14.04.2023, 09:13Nu înainte de a respecta o procesiune cu totul specială. Îmbrăcaţi în costume populare şi cu tricolorul în mâini, oamenii, în frunte cu preoţii, au străbătut tot satul. La casa unei gazde alese din timp a fost oficiată o slujbă religioasă de sfinţire a pâinii, numită "Paşti".
Mircea Stoica: Sunt gazda generaţiei 1963, pentru păştenii din localitatea Vinerea. Un sentiment măreţ, un sentiment de înălţare, de bucurie în primul rând. Joia este ritualul cand se vine la biserică, se iau prapori, se iau ciuberele, se iau coşuri şi se întorc înapoi, se duc la casa păşteanului şi revenim la biserică înapoi.
Obiceiul datează din anul 1948 şi este păstrat cu sfinţenie de localnici. Aşa cum cere tradiţia, pâinea sfântă este pregătită de cei care împlinesc în cursul anului vârsta de 60 de ani.
Pâinea sfinţită de preoţi va fi împărţită tuturor credincioşilor, în noaptea de Înviere
- Vremea 17 aprilie - 15 mai 2023. Revin ploile, vijeliile și grindina. De săptămâna viitoare, se răcește în...
- Aproape 25.000 de pompieri, polițiști și jandarmi vor asigura liniștea de Paște. MAI trimite elicopetere și...
- Sfânta și Marea Vineri Mare din Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri în Vinerea Paştilor sau Vinerea...
În plus, la casa "pășteanului gazdă", tinerii au împărțit lumânări împodobite cu crenguţe verzi și panglici tricolore, care vor fi aprinse în Noaptea de Înviere.
Mihai Nicușor, păștean: Este o tradiţie extraordinară în care sufletul satului se adună într-o sărbătoare extraordinară.
Cornel Vaidean, păştean: Vin din SUA, trăiesc în Mitchgan, într-un orăşel de lângă Detroit. Emoţiile sunt bune, sunt de bucurie. Rolul meu e de rol de păştean.
Odată încheiat ritualul, oamenii se adună la biserică pentru a primi binecuvântare. Pâinea sfinţită de preoţi va fi împărţită tuturor credincioşilor, în noaptea de Înviere.