Antena LIVE

Curs valutar

Video

EXCLUSIV. Primele declaraţii făcute de patronul Fermei Dacilor: "Ne-au dat foc. Să ne facă rău, să ne distrugă"

Patronul de la Ferma Dacilor a apărut pentru prima dată în public la patru zile de la tragedia în care au murit opt oameni. Cornel Dinicu a venit la priveghiul fiului său de 11 ani, care şi-a găsit sfârşitul în incendiul devastator. A găsit puterea să vorbească despre ce s-a întâmplat. În exclusivitate pentru Observator spune că este convins că focul a fost pus de cineva care a vrut să îi îngroape afacerea. Între timp, ancheta merge mai departe şi apar acuzaţii tot mai grave chiar de la vârful ministerului de Interne. Şeful DSU spune că inspectorii ISU Prahova au făcut controale în funcţie de interese. 

De la 29.12.2023, 19:19
WhatsApp
Vezi și:

Îmbrăcat în negru, cu portretul fiului în braţe şi consolat de prieteni, Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, a venit la priveghiului fiului său, Victor. Într-o discuţie cu echipa Observator, administratorul pensiunii şi-a spus propria versiune asupra tragediei: e convins că o mână criminală a pus focul.

Patronul Fermei Dacilor e convins că incendiul a fost provocat de o mână criminală

Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor: Ne-au dat foc. Să ne facă rău, să ne distrugă. Nu să mă omoare, că eu nu mai am duşmani de mulţi ani. Oamenii fac rău pur şi simplu.

Între timp, autorităţile se întrec în anchete pe măsură ce şirul neregulilor de la Ferma Dacilor e tot mai evident. Mai marii din Ministerul de Interne cred că tragedia ar fi putut fi evitată dacă instituţiile statului îşi făceau treaba. Mai mult, inspectorii ISU l-ar fi protejat pe administratorul complexului care nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, în loc să-l sanţioneze.

Pe acelaşi subiect

Raed Arafat, şeful DSU: În 2019, în cadrul controlului care s-a făcut, acest amplasament putea să fie închis.

Benone Duduc, adjunct IGSU: Organizarea controlului la Ferma Dacilor s-a realizat prin încălcarea documentelor de planificare şi neasigurarea pregătirii controlului, conform regulamentului privind activitatea preventivă desfăşurată de IGSU şi unităţile subordonate. Deci aici probabil că putem vorbi şi de un fals în documente.

Ultima inspecţie la Ferma Dacilor a fost făcută în 2019

Prim-adjunctul inspectorului şef ISU Prahova a condus 2019 inspecţia la Ferma Dacilor deşi nu avea atribuţii de control, arată raportul şefilor săi. Între timp, Dumitru Elisei Tiberiu, s-a pensionat pentru că din cauza suspiciunilor i s-a retras accesul la informaţii clasificate. Şi nu e tot. El ar fi făcut presiuni asupra inspectorilor și ar fi modificat documente.

Benone Duduc, adjunct IGSU: O altă constatare. Impunerea unei stări de temere şi presiune asupra inspectorilor, care se împotriveau stilului de conducere practicat în scopul obţinerii unor interese personale.

Cei 8 oameni care şi-au găsit sfârşitul în incendiu ar fi putut să scape

Un prim raport arată că cele 8 victime ar fi avut şansa să scape. Deşi complexul avea detectoare de fum, centrala de alarmă nu a funcţionat. 

Raed Arafat, şeful DSU: Centrala de alarmare pentru fum şi care alarmează în caz de incendiu şi care putea să alarmeze pe cei care dormeau la mansardă, nu era funcţională. Deci clar, dacă această funcţiona, poate că astăzi nu eram aici să clarificăm toată situaţia asta.

În 10 ani, complexul a mai fost controlat de angajaţi ai Consiliul Judeţean, Poliţiei şi Ministerul Turismului, dar fără consecinţe. Nici Direcţia Sanitar Veterinară, Protecţia Consumatorului şi Inspecţia Muncii nu au găsit nereguli.

Pensiunea Ferma Dacilor ar fi trebuit demolată cu ani în urmă

Un singur demers ar fi fost de ajuns. În 2019, reprezentanţii Consiliul Judeţean au obţinut în instanţă, demolarea complexului.

Cristi Popovici, reporter Observator: La apel, însă, reprezentanții pensiunii au obținut rejudecarea cazului. În noul proces, cu ajutorul unui expert tehnic, au convins magistrații că pensiunea respectă cerințele privind calitatea în construcţii, precum şi reglementările de urbanism. Iar Ferma Dacilor a scăpat de demolare. Președintele Consiliului Județean Prahova nu a făcut apel la această decizie, iar din momentul în care au murit cei 8 oameni, nu mai răspunde la telefoane pentru a explică de ce nu a continuat demersul juridic pentru demolarea pensiunii.

Tragedia de la Tohani schimbă legea

Ministrul Turismului cere ca acordarea de stele sau margarete să se dea doar după ce este verificată autorizaţia de construire. 

Radu Oprea, ministrul Economiei: Astăzi am venit cu precizări noi, astfel încât acel obiectiv care este certificat să aibă cu certitudine autorizaţia de construire, să fie în conformitate cu cerinţele legale.

Raed Arafat, şeful DSU: Ţi s-a defectat la un hotel, la o pensiune, instalaţia de alarmare la fum, la incendii? Eşti obligat în foarte scurt timp, trebuie stabilit cât, maxim, este acest timp, să pui mâna să anunţi inspectoratul pentru situaţii de urgenţă. Mai mult decât atât, să ai responsabilitatea să întrerupi activitatea dacă nu poţi să o repari.

Flăcările au atins temperaturi de peste 1000 de grade şi au carbonizat totul

Astăzi, poliţiştii şi procurorii au terminat cercetarea la faţa locului. Criminaliștii au găsit mai multe oase, despre care presupun că ar fi ale ultimei victime căutate. Probele au fost duse la laborator pentru identificarea ADN-ului.

Cristi Popovici, reporter Observator: În timpul incendiului, experții spun ca s-au atins temperaturi de peste 1000 de grade Celsius. Iar asta a făcut ca toate bunurile din pensiune sa fie topite ori carbonizate în totalitate. De aici și dificultatea cu care sunt identificate rămășițele celor 8 victime. Urmele ADN prelevate au fost comparate cu cele obținute din obiectele personale ale celor dispăruți. Identificarea se face abia cand se obține o potrivire de ADN.

Speicaliştii spun că văpaia a fost atât de puternică încât s-au topit până şi farfuriile de porţelan din interior. 

Între timp, familiile victimelor se pregătesc să-şi îngroape copiii. Vlad, fiul generalului Petru Băiceanu a fost deja condus pe ultimul drum într-o ceremonie discretă. Prietenul lui, Adrian Marinescu va fi înmormântat mâine. Tot mâine va fi îngropat şi băiatul lui Cornel Dinicu.

Cristi Popovici

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume. ...

ferma dacilor incendiu ferma dacilor cornel dinicu patron ferma dacilor
Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025