Antena LIVE

Curs valutar

Video

Experiment Observator. Cum decurge un zbor către Italia, după intrarea României în Schengen. Aşteptarea a durat 13 ani

România a intrat aerian şi maritim în Schengen, un moment aşteptat de 13 ani. De la miezul nopţii, procedura de îmbarcare de pe aeroporturi se desfăşoară mult mai repede. Când zburăm spre statele membre ale spaţiului de liberă circulaţie nu mai e necesar controlul documentelor. În mod ironic, prima cursă ai cărei pasageri nu au mai fost controlaţi după aterizarea la Bucureşti a venit de la Viena. Ironic, pentru că Austria este singura ţară care se opune aderării terestre. Autorităţile ne promit însă că, până la sfârşitul anului, vom scăpa şi de cozile din vămi.

De la 31.03.2024, 19:38
WhatsApp
Vezi și:

Echipa Observator a plecat dis de dimineaţă cu avionul în spaţiul de liberă circulaţie. A fost prima dată când nu ni s-au mai cerut paşapoartele. "Singurul loc unde, totuşi, ni se cere un act de identitate este la îmbarcarea în avion", spune Cristi Popovici, reporter Observator. De la Otopeni am plecat spre Bergamo şi după o călătorie scurtă am spus "Buongiorno". "Au aflat şi italienii că am ajuns în Schengen şi intrăm pe traseul europenilor adevăraţi. În sfârşit, după atâta timp, suntem în Schengen. Nu mai trebuie să trecem prin comntrolul paşapoartelor. Pur şi simplu am aterizat acum 5 minute, am ajuns in terminal şi acum mergem direct la taxi, la metrou, la autobuz, ce avem de legătură de a ajunge mai departe în oraş", a declarat Cristi Popovici, reporter Observator.

Deşi am intrat în spaţiul european fără frontiere, nu înseamnă că nu vor mai fi verificări aleatorii

Ar fi fost, însă Austria s-a opus. Întâmplător, primii care au ajuns la Bucureşti după aderarea la Air Schengen au fost pasagerii unei curse  de la Viena. "Este o ironie a soartei, dar sperăm să luptăm să intrăm complet în Schengen, în România", spune un bărbat. Deşi am intrat în spaţiul european fără frontiere, nu înseamnă că nu vor mai fi verificări aleatorii. Mai ales în cazul minorilor. Deocamdată, suntem în Schengen doar aerian şi maritim. "Întreaga suprafaţă a portului Constanţa este desemnată în prezent ca zonă liberă. Mărfurile neunionale sosite pe cale maritimă în portul Constanţa sunt descîrcate şi depozitate în terminalele specializate ale operatorilor portuari. După care, fie sunt puse în liberă circulaţie prin achitarea drepturilor de import, fie sunt depuzse declaraţii vamale de tranzit şi sunt trimise către interiorul Uniunii", a declarat Alexandru Mateiciuc, şef Birou Vamal.

Schimbări majore sunt însă doar pentru turişti. Pasagerii care vor ajunge la bordul navelor de craozieră nu vor mai fi controlaţi, cu condiţia ca porturile prin care trec să fie în spaţiul Schengen, evident. În cazul navelor de agrement, acestea vor intra în România prin porturile maritime şi turistice, fără ca membri echipajului să fie supuşi verificărilor sistematice la frontieră. Coincidenţa face ca astăzi, la Constanţa, să fi ajuns şi prima navă fluvială de croazieră tot din Austria.

Pe acelaşi subiect

Pasagerii au fost controlați, ca şi până acum. Transportul naval, adică pe Dunăre, rămâne cu aceleaşi condiţii. Control la frontieră. Am prezentat cartea de identittate poliţiştilor de pe pareta românească, iar pe partea cealaltă îl vom prezenta din nou şi îl vom plăti  taxa de traversarea a fluviului. Suntem la Zimnicea şi trecem pe partea bulgărească la Svishtov în doar 10 minute. Pentru că astăzi nu a fost trafic mare, procedurile au mers repede. Provocarea rămâne, însă, frontiera terestră. Graniţa dintre România şi Bulgaria, graniţa internă a Uniunii Europene este una dintre cele mai aglomerate, mai ales în sezonul estival.

Atunci când românii pleacă în vacanţe cu maşina, la vecinii de la sud de Dunăre, sau mai departe, în Grecia sau chiar Turcia. Însă, rămâne o provocare şi pentru transportatori care petrec  zile în şir la coadă, pentru a trece de controale. Politicienii promit că până la final de an vor convinge Austria să fie de acord ca România să aibă drepturi depline în Schengen.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

schengen romania frontiera aeroport
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025