Explozia din Crevedia. Procurorii cer prelungirea arestării preventive pentru patronii staţiei: cum e motivată solicitarea
Explozia de la Crevedia. Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită prelungirea măsurii arestării preventive în cazul patronilor staţiei GPL de la Crevedia, iar Judecătoria Sectorului 5 urmează să analizeze această cerere. “Inculpaţii, în decursul unei perioade de timp de cel puţin 3 ani, au promovat în cadrul societăţii, în mod sistematic, o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar”, afirmă anchetatorii. De asemenea, 81 de persoane s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 8.510.000 euro şi 371.300 lei, informează news.ro.
De Redactia Observator la 27.09.2023, 16:59“În dosarul privind incendiul izbucnit în data de 26 august 2023 în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală criminalistică a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive faţă de doi inculpaţi, administratori ai unei societăţi comerciale, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin 1 şi 2 din Codul Penal, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 6 octombrie 2023 până la 4 noiembrie 2023”, au transmis miercuri, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Motivarea solicitării
În referatul cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive se precizează că “inculpaţii, în decursul unei perioade de timp de cel puţin 3 ani, au promovat în cadrul societăţii, în mod sistematic, o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere şi control în materie şi abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfăşurarea acestei activităţi”.
Procurororii au menţionat că aceste fapte au avut drept consecinţă decesul a cinci persoane, vătămarea corporală a 56 de persoane, şase case distruse total, 83 case distruse parţial, alte distrugeri materiale semnificative - autospeciale ale echipelor de intervenţie, echipamente de intervenţie, bunuri materiale ale cetăţenilor, aflate pe o rază de aproximativ 1.5 kilometri.
- Crevedia, la o lună de la tragedie. Mărturia lui Sorin, care şi-a pierdut ambii părinţi în explozie: "Morţii...
- Știrile zilei, 21 septembrie 2023. La aproape o lună de la tragedia din Crevedia, o nouă explozie zguduie la...
- Destin frânt în explozia de la Călimăneşti. Unul dintre muncitori, mort la 29 de ani, urma să devină tată:...
“Din cercetările efectuate rezultă că dispoziţiile procesual-penale cu privire la persoana vătămată sunt incidente faţă de 158 de persoane. Până în acest moment, au fost audiate, în calitate de persoană vătămată, 90 de persoane care au suferit vătămări fizice, materiale şi/sau morale în urma producerii faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale. Dintre acestea, 81 de persoane s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 8.510.000 euro şi 371.300 lei”, au mai precizat procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a fost înaintată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. Cei doi asociaţi ai firmei care deţinea staţia GPL de la Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, au fost arestaţi pentru 30 de zile, în 6 septembrie.