Fără bani, fără mâncare și trimiși la hoteluri pline. Românii blocați pe aeroporturile din UK spun că s-au întors "din iad"
După două nopţi petrecute în aeroporturile londoneze, închise de o furtună puternică de zăpadă, sute de români s-au întors în sfârşit acasă. Oamenii se plâng că au fost ţinuţi în frig, cu copii mici, fără apă şi mâncare, iar hotelurile la care au fost trimişi nu mai aveau de fapt camere libere. Încă mai sunt avioane amânate, dar oamenii au speranţa că mâine ajung în ţară. Unul dintre ei sigur întâzie. Este vorba despre românul care şi-a rupt paşaportul şi i-a înjurat pe angajaţii aeroportului. El a fost reţinut de poliţiştii englezi.
De Redactia Observator la 13.12.2022, 20:21În loc să ajungă acasă în România, românul care a făcut circ pe aeroporul Luton din Londra, a ajuns în duba poliţiei, în cătuşe. Cu doar câteva minute înainte de aceste scene, individul şi-a rupt ostentativ paşaportul, i-a jigni şi înjurat pe angajaţii aeroportului într-o combinaţie de română şi engleză. Bărbatul era nervos că avioanele sunt ţinute la sol de o furtună de zăpadă.
Alte sute de români au îndurat cu resemnare orele petrecute pe jos sau pe scaune pe aeroporturile londoneze.
Pasager: Nu mai avem nici bani, nu mai avem nimic, nu mai avem resurse, nu mai avem apă, nu mai avem mâncare, totul e închis şi în aeroport. Şi dacă ai avea bani să-ţi iei, nu ai de unde să-ţi iei.
Pasagerii, fără mâncare și apă în aeroport, timp de zeci de ore
- "Am dormit pe ciment, erau minus 4 grade!" Zeci de turişti români sunt încă blocaţi pe aeroporturi în Marea...
- Chinul românilor blocați pe aeroporturile din Londra. Nervoși, unii au început să înjure și să recurgă la...
- Unul dintre românii blocaţi în Anglia, criză de nervi: şi-a rupt paşaportul în faţa angajaţilor aeroportului
Autorităţile britanice au promis vouchere pentru mâncare şi cazare, însă nu au ajuns pentru toată lumea. În plus, oamenii spun că la hotelurile din zonă nu era de fapt nicio cameră disponibilă.
Pasager: Ne-au spus că ne dă hotel şi mâncare, am dat pe hotel aici scrie că nicio o cameră de hotel nu e valabilă pentru moment. N-avem hotel, n-avem mâncare, n-avem nimic, banii sunt din ce în ce mai puţini.
36 de ore a durat coşmarul. În cele din urmă însă oamenii au ajuns cu bine acasă la Timişoara, în această dimineaţă.
Pasager: Aveam un om în spatele nostru, îi murise tatăl, trebuia să ajungă astăzi la ora 12 pentru înmormântare... N-a ajuns deloc.
Scuzele și explicațiile nu i-au încălzit pe românii blocați în aeroporturi
Compania Wizz Air și-a anunţat clienţii că pot opta pentru a primi 120 la sută din valoarea biletului sub formă de credit sau pot fi reprogramaţi la următorul zbor disponibil. Ryanair a dat vina pe ninsorile severe în Regatul Unit şi le-a cerut scuze călătorilor într-un mesaj pe Twitter. Pentru pasageri, anulările au venit cu costuri considerabile. După haosul din aeropor, un tânăr s-a trezit acasă fără bagajul de cală.
Totuşi, alţii nu au fost la fel de norocoşi. Pasagerii unei curse Luton-Cluj-Napoca vor ajunge în ţară abia mâine, după ce cursa de ieri a fost reprogramată.
În ultimele patru zile, peste 75 de curse au fost anulate sau amânate din cauza vremii în Regatul Unit. 10.000 de pasageri s-au trezit cu planurile de călătorie aruncate în aer.