Film românesc în Coreea
Filmul ”Scor Alb” în regia lui Marius Olteanu este selectat în competiţia oficială la cel mai mare festival de profil din Coreea de Sud.
De Redactia Observator la 23.03.2015, 18:18Filmul ”Scor Alb” în regia lui Marius Olteanu este selectat în competiţia oficială la cel mai mare festival de profil din Coreea de Sud.
Se spune că este una dintre cele mai frumoase şi educative poveşti, pentru copiii fără de vârstă, căci firul întâmplărilor e plin de imaginaţie şi surprize! Spectacolul creat după povestea Victoriei Pătraşcu este motiv de bucurie deopotrivă pentru copii, părinţi şi bunici!
Actrită de film, teatru si televiziune, Ioana Flora a debutat într-unul dintre rolurile principale din "Marfa și banii", primul lungmetraj din cinematografia românească actuală selectat de Festivalul Internațional de Film de la Cannes, în 2001.
În teatru, Ioana a debutat la Piatra Neamț, în regia lui Vlad Mugur. În prezent poate fi văzută la Odeon și la Godot Cafe-Teatru.
Actriță de film, teatru și televiziune, Ioana Flora a debutat într-unul dintre rolurile principale din Marfa și banii , alături de Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol, primul lungmetraj din cinematografia românească actuală selectat de Festivalul Internațional de Film de la Cannes, în 2001, în cadrul prestigiosului program Quinzaine des Réalisateurs.
Mai târziu, Ioana avea să primească unul dintre cele mai apreciate premii ale industriei internaționale de film: Premiul pentru Cea mai bună actriță, la Festivalul de la Salonic, pentru rolul din Pescuit sportiv.
A urmat Periferic , în regia lui Bogdan George Apetri, lungmetraj care a fost selectat și premiat la cele mai importante festivaluri internaționale. Ioana primește Premiul Gopo pentru Cea mai bună actriță într-un rol secundar și Premiul Pro Cinema.
Mai târziu joacă unul dintre rolurile principale în Domestic-ul lui Adrian Sitaru, film lansat în cinematografe în 2012.
Flora interpretează personajul principal feminin în co-producția olandezo-română A Long Story, film lansat anul trecut în cadrul Festivalului de Film Olandez de la Utrecht.
Cel mai recent lungmetraj în care joacă este Déjà Vu, în regia lui Dan Chișu, un rol foarte dificil, care îi aduce Premiul UCIN pentru Cea mai bună interpretare feminină.
Ioana Flora este unul dintre cei 20 de actori selecționați în 2012 la Berlinale, la Talent Actors Stage, din peste 4300 de candidaţi.
În teatru, a debutat la Piatra Neamț, în regia lui Vlad Mugur. În prezent poate fi văzută la Odeon, Godot Café-Teatru și teatre de stat, independente sau în spații neconvenționale pentru piese de teatru din București și din țară.
Scurtmetrajul independent "Scor Alb"/ "Tie" în regia lui Marius Olteanu va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Busan. Evenimentul se va desfășura luna viitoare, în perioada 24-28 Aprilie.
Filmul, produs de Wearebasca, cu Ioana Flora și Alexandru Potocean în distribuție, a fost selectat în competiția oficială a celui mai important festival de scurtmetraje din Coreea de Sud. Anual în cadrul evenimentului sunt prezentate peste 140 de producții de scurt și mediumetraj din toate colțurile lumii.
"Scor Alb"/"Tie" spune povestea întâlnirii a doi oameni. O întâlnire care ar fi putut foarte ușor să nu aibă loc. Felul în care cei doi descoperă omul de lângă și negociază apropierea de acesta într-o situație aparent anodină, este ceea ce m-a atras in realizarea filmului", declară Marius Olteanu, regizorul scurtmetrajului.
În timp ce un meci de fotbal paralizează Bucureștiul, la Gara de Nord Dana ocupă taxiul lui Alex. Odată ajunsă în fața blocului și în ciuda diferențelor evidente dintre cei doi, Dana îl roagă pe Alex să rămână cu ea până la venirea dimineții. Cu orice preț.
Din distribuție mai fac parte actorii Smaranda Caragea, Iulia Lazăr și Claudiu Bleonț.
Scenariul scurtmetrajului "Scor Alb"/ "Tie" este scris de Marius Olteanu, imaginea este semnată de Luchian Ciobanu, montajul a fost realizat de Ion Ioachim Stroe, sound design Ioan Filip, iar scenografia și costumele poartă semnătura Alexandrei Alma Ungureanu.
Născut în București în 1979, Marius Olteanu este absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică "Ion Luca Caragiale" și National Film and Television School, Marea Britanie. Regizor de ficțiune, documentar și publicitate, a scris și regizat mai multe filme de scurtmetraj și un lungmetraj documentar, "Timoc. Lumea de dincolo", despre românii din localitatea Timoc și felul în care aceștia se raportează la lumea celor morți. Marius Olteanu este și fotograf, primul său album foto "Lumea de dincolo" fiind publicat la editura ICR în 2011.