Filmul exploziei uriașe de la Rafinăria Petromidia. Am fost aproape de o catastrofă, martorii povestesc clipe de groază: "Am crezut că este cutremur"
Au fost clipe de groază astăzi, pe litoral. O instalaţie de la rafinăria Petromidia a explodat şi deasupra plajelor a aparut o ciupercă uriaşă de fum negru. Bilanţul e cutremurător: un om a murit, iar alte cinci persoane sunt rănite. Ore bune, până la stingerea flăcărilor, salvatorii au stat în mijlocul unei bombe cu ceas. Nu se cunosc cauzele exploziei, dar Rompetrol spune că ar fi vorba de o defecţiune tehnică.
De Andreea Filip la 02.07.2021, 19:28O explozie trimite unde de şoc pe tot litoralul. Mii de turişti privesc înmărmuriţi fumul gros care iese valuri din rafinăria Petromidia. Pe cer, se ridică o ciupercă uriaşă de fum înecăcios, care s-a putut vedea şi de la 10 kilometri distanţă. La baza ciupercii, flăcările mistuie totul în jurul lor.
Un martor la explozie a povestit pentru Observator clipele de groază. A fost la 500 de metri de rafinărie când s-a zguduit pământul.
Sandu Iordache, martor: Când am văzut explozia, toată lumea a început să fugă. A fost haos foarte mare şi panică, pentru că ne-a fost frică să nu ne prindă şi pe noi. Era un miros puternic de gaze acolo în zonă şi nu se putea respira.
Turiștii de pe litoral au privit înmărmuriți ciuperca uriașă de fum
- Imagini filmate de angajați în interiorul Rafinăriei Petromidia după explozie: "Dă-i mai repede că murim aici....
- Momentul exploziei de la Rafinăria Petromidia, surprins de un amator care filma delfini lângă stabilopozi - VIDEO
- Prima reacție a Petromidia după explozia de la rafinăria din Năvodari. Incidentul s-a produs la instalaţia de...
Pe plajele din jurul Năvodarului, turiştii nu ştiu cum să reacţioneze. Telefoanele încep să sune după 15 minute cu avertismentul RO-ALERT: cei care se află în perimetru, la mai puţin de un kilometru de explozie, sunt îndemnaţi să plece.
Am crezut că este un cutremur. Apoi, am văzut agitaţie pe toată plaja. Şi a venit un fum foarte puternic din spate, dinspre Petromidia.
Apelul la 112 vine la ora 12.16. Primii salvatori ajung la Petromidia în 8 minute. E activat planul roşu de intervenţie. Pe un front se duce o luptă anevoioasă cu flăcările. Pe celălalt, salvatorii se chinuie să evacueze victimele. Un angajat n-a avut nicio şansă: a fost găsit mort. Alţi cinci oameni sunt scoşi pe targă şi transportaţi de urgenţă la spital.
Au venit zeci de pompieri la locul incendiului din Midia
La aproape două ore de la incendiu, peste 50 pompierii cu 8 autospeciale şi un autocamion cu 2.000 de litri de substanţă de stingere reuşesc să controleze incendiul. Pericolul e încă mare.
Tanczos Barna, ministrul Mediului: Situaţia este gravă. Accesul este restricţionat, limitat, există în continuare pericol de explozie.
Adrian Obreja, reporter Observator: Pe poarta rafinăriei de aici, de la Petromidia, au intrat şi au ieşit până acum foarte multe ambulanţe, autospeciale medicale SMURD, dar şi maşini de pompieri. În acest moment, incendiul nu este lichidat, pentru că în locul exploziei sunt degajări foarte mari de căldură şi pompierii încearcă să controleze acele temperaturi. În acelaşi timp a fost solicitat şi ajutorul pompierilor din judeţele vecine. Mă refer aici la Brăila, Tulcea sau Călăraşi, pentru a vedea veni în sprijin cu autospeciale cu spumă.
După aproape două ore de tăcere, grupul KazMunayGaz, care controlează Petromidia prin intermediul Rompetrol, iese cu prima explicaţie: incidentul a avut loc la instalaţia de hidrorafinare petrol-motorină, iar activitatea din rafinărie a fost oprită.
Angajată: Eu eram în clădire. Iniţial, am crezut că este cutremur, după care Salvări, pompieri.
Unde a avut loc explozia de la Rafinăria Petromidia
Instalaţia care a bubuit se foloseşte la obţinerea unei motorine de o calitate superioară. Procesul de hidrorafinare are loc la temperaturi între 350 – 4000 ºC și presiuni între 40 şi 60 bari. Toate instalaţiile au instrumente de monitorizare. Dar acumularea presiunii a trecut neobservată.
Felix Crudu, director Rompetrol: A fost o conductă care s-a fisurat, nu cunoaștem detalii, a apărut flacără.Nu e o eroare umană cu siguranță, o să investigăm și o să vedem, un echipament care a cedat.
Suflul a generat încă trei focare. Pentru a diminua riscul exploziei, presiunea a fost redirecţionată către instalaţia de faclă. Focul care iese din cele trei tunuri e salvator.
Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne: Datorită profesionalismului pompierilor, această tragedie nu s-a transformat într-o catastrofă.
Şi vântul care a bătut departe de plaje şi de oraş s-a dovedit a fi salvator. Meteorologii au anunţat că oamenii de pe litoral nu sunt în pericol, direcţia fumului e în sens opus, către mare.
După aproape trei ore, pompierii reuşesc să stingă incendiul. A fost deschis un dosar penal pentru a stabili cum s-a produs explozia. Cel puţin o perioadă, cei 150 de angajaţi ai rafinăriei vor rămâne acasă.