Fotomodelul Andre Bîrleanu, arestat pentru viol. A târât o tânără într-un apartament din Capitală, a bătut-o şi a violat-o
Un fotomodel cunoscut a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce o femeie a reclamat că a târât-o într-un apartament din centrul Capitalei, unde a bătut-o, după care a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el.
De Redactia Observator la 29.09.2023, 14:31Conform afirmaţiilor femeii, faptele s-au petrecut în 27 septembrie, autorul fiind Adrian Vivien Bîrleanu, fotomodel, afirmă surse apropiate anchetei. Femeia a relatat că a fost obligată de Bîrleanu să îl urmeze într-un imobil din centrul Capitalei, bărbatul târând-o până la lift, iar după ce au ajuns în apartament, a lovit-o cu pumnii şi cu palmele şi nu i-a mai permis să plece, potrivit News.ro.
Apoi, a obligat-o să întreţină relaţii sexuale în mod repetat. Bărbatul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore pentru infractiunile de viol, lovirea sau alte violenţe şi lipsirea de libertate în mod ilegal.
Andre Bîrleanu, arestat pentru 30 de zile
Joi, instanţa a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, respingându-i solicitarea de a fi plasat în arest la domiciliu sau sub control judiciar. În aceeaşi zi, Vivien Bîrleanu a contestat decizia.
- "Tati, m-a luat de gât, mi-a dat două palme. Am crezut că o să mor". Mărturia cutremurătoare a copilului bătut...
- "Nu da''. Ultimele clipe din viața unui tânăr surprinse în imagini. A murit după ce ar fi fost bătut de...
- Copii bătuţi, traşi de păr şi neglijaţi, la o grădiniţă din Ploieşti. Educatoarea abandona elevii pentru a...
”Emite mandatul de arestare preventivă nr. 113/UP/2023. Respinge, ca nefondată, cererea inculpatului de a se lua împotriva sa măsura preventivă a arestului la domiciliu sau control judiciar. În baza art. 275 alin.3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru Ministerul Public”, a stablit instanţa de judecată.
În urmă cu aproximativ un an, o fostă iubită a lui Bîrleanu a reclamat că ar fi fost agresată sexual şi bătută de acesta, solicitând emiterea unui ordin de protecţie. Femeia a povestit că de la sfârşitul anului 2018 a început o relaţie de concubinaj cu Birleanu, că în ultimele trei luni, acesta ar fi devenit violent, iar la data de 20 iulie 2022, ar fi „agresat-o sexual, a îmbrâncit-o şi a ameninţat-o că o va da afară din casă”, în 11 august ea părăsind domiciliul comun.