Francezii au făcut manevre de luptă cu muniție de război la poligonul Smârdan: "Ceea ce vedeţi seamănă cu un război real"
NATO strânge rândurile în România. Generali şi ofiţeri de stat major americani sunt trimişi aici pentru a răspunde rapid dacă Rusia atacă teritoriul Alianţei. În paralel, peste 600 de soldaţi francezi au făcut astăzi manevre de luptă cu muniţie de război, în poligonul Smârdan din apropiere de Galaţi. Atac şi apărare în faţa unui posibil inamic din est.
De Laurenţiu Rădulescu la 25.01.2023, 20:15Adrian Obreja, reporter Observator: Sunt peste 200 de mijloace tehnice care participă la exercițiu și se folosește muniție reală.
11 tancuri Leclerc aduse de Franţa anul trecut ca să apere România de ameninţarea rusă au fost aduse într-unul dintre cele mai mari poligoane din România, la Smârdan-Galaţi. Pe lângă ele , transportoare blindate şi maşini de luptă uşoare au exersat mai multe misiuni de luptă.
Marxs, comandant divizie tancuri Franţa: Întotdeauna ne antrenăm ca şi când am lupta. Încercăm să combinăm diferite grupuri de arme.
Este prima dată de la constituirea grupului de luptă NATO în România când toţi cei aproape 600 de soldaţi francezi trimişi în ţara noastră se antrenează singuri, fără trupe din Alianţă.
Au fost simulate şi tragerile cu aruncătoare de rachete, atât de des folosite pe teatrul de conflict din Ucraina.
Feliginde, ofițer francez: Ceea ce vedeţi seamănă cu un război real. Acum a venit timpul să ne antrenăm şi înafara poligonului de la Cincu. În special la Smârdan, pentru a face diferite exerciţii militare şi de a continua să ne antrenăm alături de aliaţii noştri.
România a cerut şi a primit în ultimul an un număr din ce în ce mai mare de militari din cadrul NATO şi SUA
Sunt peste 5.000 staţionaţi acum în ţara noastră. Tancuri şi blindate uşoare sunt la Cincu, Mihail Kogălniceanu şi Craiova. Avioane de luptă ale alianţei au fost trimise la Câmpia Turzii, Borcea, Mihail Kogălniceanu, iar aeronave spion la baza aeriană 90 de lângă Bucureşti.
Săptămâna trecută Statele Unite au decis trimiterea în România a unui general de două stele şi mai multor ofiţeri de stat major. Importanţa lor în cazul unui război este crucială, fiind singurii care pot comanda unitatea de elită a Diviziei 101 Aeropurtate de la Constanţa.