Fraţii Tate, început "modest" în România: în 2015, aveau doar un apartament cu două camere, în Săcele, cumpărat în rate
Prima casă a fraţilor Tate în România a fost un apartment cu două camere în Săcele, cumpărat în rate. Este dezvăluirea jurnaliştilor BBC care au plecat pe firul banilor şi al averii de milioane. O echipă Observator l-a găsit chiar pe cel care le-a vândut această casă.
De Andreea Petrescu la 05.02.2023, 19:51Săcele. "Prima casă" pentru fraţii Tate, în România. În 2015 cei doi fraţi au avut două apartamente în acest bloc. Au dat în jur de 35.000 de euro pe fiecare, spun jurnaliştii BBC, şi nici măcar nu le ar fi luat cu banii jos, ci în rate. Primul dintre ele a fost de la nr 9 si mai apoi au cumparat apartamentul de la nr 7. Imobile pe care le au vandut mai tarziu aceluiasi dezvoltator de la care le au cumparat.
De la două camere în Săcele milionarii se laudă acum cu vile, maşini şi ceasuri de milioane
Fraţii Tate ar fi ajuns la Braşov prin cel care le organiza galele de kickboxing. Asta povesteşte cel care le a vândut apartamentele. "Nu am fost prieten apropiat al dumnealor. Pur şi simplu, la noi a fost o chestiune contractuală. Au venit în 2015, ei au venit prin prisma activităţii profesionale pe care o aveau. Erau luptători şi comentatori de gale. Ne-am cunoscut la una dintre gale şi aveau anumite necesităţi locative cu care i-am ajutat la vremea respectivă", a declarat Vasile Mezdrea.
Andrew ar fi adus o aici pe iubita lui de la acea vremea, o englezoiacă pe nume Melissa. Dar şi atunci ca şi acum ar fi fost înconjuraţi de femei. "Ei nu preau au locuit aici, veneau cu nişte taxiuri, plecau. La o săptămână, la două. Veneau cu nişte fete din Anglia că nu vorbeau româneşte niciodată. Erau foarte discreţi", spune un fost vecin. Cei doi fraţi Tate ar fi primit plângeri că de la fereastra lor s-ar fi văzut femei dezbrăcate, spun jurnaliştii BBC. Femei care i-au şi ajutat să construiască un imperiu în următorii şapte ani, după cum spun procurorii DIICOT. De la două camere în Săcele milionarii se laudă acum cu vile, maşini şi ceasuri de milioane.
Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de trafic de persoane şi asupra lor planeaza şi o acuzaţie de viol. "Au fost momente intime între mine şi Andrew, dar nimic mai mult, just for fun. Niciodată nu a existat vorba de sentimente sau ceva. Tu dacă acum ai fi milionar şi ai avea o grămadă de bani, de ce te-ai duce să violezi o fată? Pentru ce?", a declarat Beatrice, o prietenă a fraţilor Tate. Mărturiile fetelor care le ţin partea fraţilor Tate sunt contrazise de alte declaraţii din din dosar. "Au fost lucruri pe care persoana vătămată nu le considera normale, dar inculpatul Andrew Tate mereu i-a dat impresia că e perfect normal ce se întâmplă. După ce s-a consumat actul sexual din camera de hotel, persoana vătămată s-a închis în baie şi a început să plângă în hohote", se spune în motivarea judecătorilor care au decis ca fraţii Tate să rămână după gratii.