Giulia a sfârşit ucisă din gelozie de iubitul care-i făcuse viaţa un coşmar. Presimţirea neagră a părinţilor tinerei s-a adeverit: "Mi-am pierdut copilul!"
Sfârşit dramatic pentru o tânără de doar 28 de ani din Bucureşti. A fost găsită fără suflare, într-un apartament din sectorul 4 al Capitalei. Criminalul ar fi chiar iubitul ei, care a ucis-o într-un acces de gelozie. Acelaşi bărbat ar fi pedepsit-o în trecut omorându-i câinele.
De Bogdan Dinu la 20.05.2023, 19:38"Mi-am pierdut copilul!" Sunt cuvintele unui tată doborât. Fiica lui, Giulia locuia de câteva luni împreună cu iubitul ei Robert, un bărbat cu patru ani mai mare. Ieri, tânăra nu a mai răspuns la telefon, iar părinţii au alergat la blocul în care se mutase, mânaţi de o presimţire sumbră.
Giulia a murit la 28 de ani, ucisă de iubit din gelozie
"Mama fetei este cea care a găsit-o fără suflare în casă şi care a sunat la 112. În acest moment anchetatorii fac verificări si vorbesc cu martorii pentru a afla ce s-a întâmplat cu exactitate cu aceasta", spune Bogdan Dinu, reporter Observator.
"Ar fi sunat-o la telefon pe fată şi nu răspundea şi l-a sunat şi pe el, nu răspundea nici el. Şi atunci a venit maică-sa disperată din partea aia şi urla: Mi-a omorât fata, mi-a omorât fata!", povesteşte o vecină. Giulia a fost găsită pe hol, plină de sânge. "E vorba de o femeie de 28 de ani, care prezintă multiple plăgi înjunghiate", a declarat Alexandru Anghel, procuror criminalist la Parchetul Capitalei.
- Cadavrul clujeanului ucis de soţie sub ochii fiului de 3 ani, găsit de fiica sa mai mare. Bărbatul abia se...
- O femeie din Cluj şi-a ucis soţul în faţa copilului de doar 3 ani. Fusese recent externată de la Psihiatrie, pe...
- "Mi-a omorât fata!" Tânără de 28 de ani, găsită fără viaţă, într-o baltă de sânge, într-un apartament...
Şi-a înjunghiat iubita şi a fugit. Bărbatul s-a predat după câteva ore
După ce şi-a înjunghiat iubita, criminalul a fugit. "Pe el îl ştiu de copil, dar aşa ceva nu mi-am imaginat că se poate întâmpla!", spune o vecină. "Nu te aştepţi la nimeni să facă aşa ceva. Minte diabolică, nu ştiu ce să vă spun! Chiar am rămas surprinsă!", comentează o alta.
Apropiaţii spun că bărbatul era foarte gelos. "(n.r. Erau împreună) cred că de vreo şase, şapte ani, cam aşa! S-au mai certat, s-au împăcat, au fost despărţiţi şi s-au împăcat iar. Se iubeau, el o iubea mult de tot! Era înnebunit după ea!", povesteşte un apropiat al celor doi.
Poliţiştii l-au căutat câteva ore. Bărbatul s-a dus singur şi s-a predat, la Secţia 16, aflată la doar câţiva kilometri de locul crimei. "Susţine că el este autorul. O să urmeze audierea lui", a precizat Alexandru Anghel, procuror criminalist la Parchetul Capitalei.
Calvarul trăit de tânăra ucisă
"Ancheta este abia la început, dar apropiaţii celor doi spun că şi-n trecut între ei ar fi avut loc mai multe scandaluri. Tânăra ar fi fost bătută şi hărţuită de partenerul său", spune Bogdan Dinu, reporter Observator.
Ba chiar, în trecut i ar fi ucis câinele ca să se răzbune. "Acum câţiva ani s-a certat cu ea, a venit acasă şi a lăsat câinele în maşină... Şi a murit câinele asfixiat. Şi s-a dus şi i-a pus câinele mort, la uşă!", spune un vecin.
Prietenii cred că Giulia încerca să pună capăt relaţiei, iar Robert ar fi omorât-o pentru că nu a suportat gândul că ea ar putea avea un alt iubit. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă să stea până la 20 de ani după gratii, pentru omor.