Instructorul de fitness Dumitru Cojocari a găsit "reţeta" prin care să ajungă în arest. Oamenii care i-au gustat prăjitura cu marijuana povestesc prin ce au trecut
Răsturnare de situaţie în cazul prăjiturilor cu marijuana de la o petrecere din Râmnicu Vâlcea, după care 16 oameni au ajuns la spital. Un antrenor de fitness a fost plasat în arest la domiciliu şi este anchetat pentru trafic de droguri. A făcut negresele halucinogene acasă, după o reţetă găsită pe internet. A vrut să îi ofere un cadou-surpriză sărbătoritului, un milionar din Vâlcea.
De Cristina Oprea la 23.01.2023, 21:01Dumitru Cojocari, suspectul procurorilor, şi-a început săptămâna în forţă, la DIICOT. Anchetatorii au aflat că instructorul de fitness s-a pregătit din timp pentru petrecerea la care a dus prăjituri cu marijuana: s-a aprovizionat cu ingredientul interzis, de la un magazin din Statele Unite.
În faţa magistraţiilor, procurorii au adus dovezi greu de contestat. În casa principalului suspect, aceştia au găsit resturi de cannabis, alte produse care conţineau substanţe halucinogene, dar şi un dispozitiv folosit la măcinarea drogurilor.
Dima, cum îi spun prietenii, are 32 de ani, este din Republica Moldova şi colaborează cu o sală de fitness din Râmnicu Vâlcea, ca antrenor. Aşa s-a şi împrietenit cu omul de afaceri Gabriel Crăciun, pentru petrecerea căruia a preparat prăjiturile.
Gabriel Crăciun, sărbătorit: Suntem cunoştiinţe. Este o persoană cu care am făcut sală. Este un om în Vâlcea care este cunoscut ca un instructor bun, chiar foarte bun de fitness. Am fost poliţie, am făcut declaraţie la poliţie, am depus şi plângere penală.
- Bărbatul care ar fi oferit prăjituri cu canabis participanţilor la o petrecere, reţinut de DIICOT. 15 oameni au...
- Drogurile aduse la petrecerea aniversară a unui om de afaceri din Vâlcea ar proveni din Olanda. Sărbătoritul...
- Petrecere terminată la spital. 16 persoane au ajuns la urgenţă în Vâlcea după ce ar fi consumat prajituri cu...
Invitaţii au ajuns la spital, după ce s-au înfruptat din prăjiturile cu marijuana
Antrenorul de fitness a pus în aluatul de prăjituri 15 grame de canabis, au aflat procurorii. Invitaţii la petrecerea omului de afaceri s-au înfruptat din ele fără să ştie că urmau să sufere în scurt timp de halucinaţii, ameţeli, greţuri şi vărsături.
Gabriel Crăciun, sărbătorit: Am intrat în panică, mi s-a făcut şi rău, am ajuns şi eu la spital. Oamenii au mâncat de bună voie, dar neştiind ce se află înauntru. Ăsta a fost cadoul pe care mi l-a adus. Exact aşa s-a prezentat: "M-am gândit să îţi aduc un cadou!". Ştiind că îmi plac dulciurile.
Angajaţii de la sala de fitness la care lucra antrenorul spun că nu îl cunosc foarte bine, dar părea un om care se fereşte să aibă probleme cu legea. Dacă va fi găsit vinovat, acum riscă până la şapte ani de închisoare.
Omul de afaceri Gabriel Crăciun a vrut o petrecere discretă de ziua lui, însă dorinţa s-a spulberat când invitaţii s-au simţit rău din cauza prăjiturilor cu marijuana şi au chemat ambulanţele. 70 de invitaţi din toată ţara au fost la restaurantul din Râmnicu Vâlcea. Gabriel Crăciun este asociatul uneia dintre celei mai mari firme avicole, conform CV-ului său de pe o reţea socială. Compania a avut o cifră de afaceri de peste 470 de milioane de lei şi aproape 100 de angajaţi în 2021.