Antena Meniu Search
x

Update Petrecere terminată la spital. 16 persoane au ajuns la urgenţă în Vâlcea după ce ar fi consumat prajituri cu droguri

Caz şocant în Râmnicu Vâlcea. 16 oameni, toţi participanţi la o petrecere, au ajuns la spital după ce ar fi mâncat prăjituri cu...droguri. Se aflau la o petrecere privată într-un hotel din oraş când au început să se simtă rău. Inclusiv poliţia s-a sesizat în acest caz. O ipoteză ar fi că prăjiturile fuseseră aduse din Olanda şi ar fi conţinut cannabis

de Redactia Observator

la 22.01.2023, 08:04

Vezi și

Era în jurul orei 20.00 când la 112 s-a primit un mesaj alarmant de la un hotel aflat în centrul oraşului: zeci de persoane se simt rău. 

Dan Ponoran, managerul de la Spitalul Judeţean Vâlcea: "În cursul acestei seri, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, s-au prezentat 16 persoane, cu vârste între 20 şi 53 de ani, intoxicate cu o substanţă opioidă." 

Oamenii se plângeau de dureri abdominale, de cap şi stări de vomă. Specialiştii spun că intoxicaţia cu opioide, respectiv derivate din opiu, componentă a plantei de mac, poate duce inclusiv la deces. Participanţii la petrecere au avut totuşi noroc. 

Petrecăreţii sunt în stare stabilă

Dan Ponoran, managerul: "În urma testelor efectuate de colegii noştri, la ora actuală sunt în stare stabilă. Din datele preliminare, erau la o petrecere privată, un număr mai mare, sunt cetăţeni, majoritatea, din alte judeţe."   

Medicii sunt cei care i-au anunţat pe poliţişti despre incident, iar aceştia au declanşat imediat o anchetă penală. Într-un comunicat, anchetatorii din Râmnicu Vâlcea spun că, în incinta restaurantului se desfășura o petrecere la care erau prezente un număr de aproximativ 70 de persoane, iar la un moment dat, 16 dintre acestea au acuzat stări de rău. Surse medicale spun că numărul bolnavilor s-ar putea dovedi mai mare. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Evenimente » Petrecere terminată la spital. 16 persoane au ajuns la urgenţă în Vâlcea după ce ar fi consumat prajituri cu droguri