Iulia s-a aruncat de pe un bloc din Timişoara cu cei doi copii ai săi. Cum explică psihiatrul Gabriel Diaconu gestul ei

Iulia, o tânără mamă în vârstă de 32 de ani, s-a aruncat de pe un bloc din Timişoara împreună cu cei doi copii ai săi, o fată de şase ani şi un băieţel de trei ani. Explicaţiile sunt greu de găsit pentru un asemenea gest, în condiţiile în care femeia, absolventă de psihologie, părea să fie împlinită, poza mereu fericită pe reţelele de socializare şi urma să se recăsătorească cu fostul soţ.

• Nouă metodă de fraudă când facem cumpărături online. Cine e în spatele schemei cu magazine-fantomă

Iulia divorţase în urmă cu doi ani de tatăl copiilor. Ar fi încercat să îşi refacă viaţa alături de un alt bărbat, însă luna trecută s-a împăcat cu fostul soţ şi chiar depuseseră actele la starea civilă pentru a se recăsători. Nimic nu trăda gestul pe care avea să îl facă marţi, când, în drum spre grădiniţa copiilor, a pus la cale un plan macabru. S-a suit pe terasa unui bloc de 10 etaje, şi-a luat copiii în braţe şi s-a aruncat în gol.

Cum a ajuns femeia din Timişoara să comită sinucidere şi crimă

Impactul a fost devastator. Iulia şi băiatul au murit pe loc. Fetiţa, cu trupul frânt, a reuşit să mai respire câteva minute. În zadar s-au chinuit medicii s-o slaveze. Psihiatrul Gabriel Diaconu declara pentru Observator că un astfel de gest se explică de cele mai multe ori ca o "răzbunare pentru un prejudiciu pe care simte femeia că l-ar fi făcut tatăl copiilor". "În astfel de speţe este o tragedie din perspectiva psihiatriei, pentru că poţi să constaţi că multe lucruri ar fi putut fi făcute care să prevină decesul, letalitatea comportamentului", a declarat Gabriel Diaconu, pentru Observator.

Într-o postare pe Facebook, psihiatrul Gabriel Diaconu a vorbit detaliat despre resorturile care pot conduce spre o astfel de faptă, "pe de o parte sinucidere, pe de altă parte pruncucidere".

"De-a lungul timpului am descris cele două principale căi prin care atare evenimente ajung să se petreacă. Îmi aleg cu grijă cuvintele. Sub nicio formă, oricare ar fi el, mecanismul, ori explicația propusă, nu pot schimba dimensiunea tragică, prin finalitate. Niște oameni au murit, prematur. Copii care meritau mai mult decât o moarte violentă. (...) Păstrând respect pentru durerea familiei, și atenție la nevoia lor de discreție, suntem totuși obligați să ne uităm atent la fenomen. Pentru că el are loc, crește și metastazează la umbra prejudecăților. Prima dintre care este că așa ceva nu se poate întâmpla.

Până când se întâmplă.

Principala cale spre cupleta sinucidere/ pruncucidere este o tulburare acută, severă și teribilă cât privește testarea realității. Vorbim evident de psihoză. Psihozele sunt generate de - în covârșitoare parte - dificultatea creierului de-a formula coerent atât lumea intimă a individului, dar și relația cu mediul lui înconjurător. Elementul central al psihozei este delirul (cum spun americanii) sau ideația delirantă (cum spun ceilalți).

Ideea delirantă are o imensă diversitate. De la unele idei cu tentă mistică/ religioasă, la altele cu conținut profund paranoid, de prejudiciu, de persecuție, de urmărire, de influență, de contaminare/ posesie etc, natura lor se intersectează cu evenimente de viață care le alimentează natura veridică (pentru cel ce le gândește). Numim asta în psihiatrie ”interpretativitate”, un termen curios, sec, dar important. Gândirea, spunem, are un caracter autonom. Omul nu și-o recunoaște ca fiind a lui. Numim asta ”influență xenopată”, adică ce simte omul este că ceva, sau cineva, dinafară explică gândurile dinăuntru.

Drept urmare viața psihică a omului se dezorganizează. Șocurile emoționale pe care le poate suferi îl aruncă într-un univers al cognițiilor bizare, chinuitoare. Capacitatea lui psihică poate fi serios afectată. Suicidul, aici, vine la capătul unui lanț de convingeri nefirești, care includ dimensiunea viață-moarte, anulează instincte de conservare și empatia față de altă persoană", a scris Gabriel Diaconu.

Ce este complexul Medeea

Gabriel Diaconu spune că în anii de practică a tratat femei care aveau atât idei de sinucidere cât și porniri obsesionale violente împotriva propriilor copii şi că acestea aveau frecvent "în propria biografie, un istoric de violență, adversitate precoce în viață, răni adânci și traume emoționale, ocazional adicție, respectiv dificultăți să-și reprezinte emoțional anumite împrejurări".

"A doua cale spre sinucidere/ pruncucidere e întrucâtva controversată. I se spune ”complex Medeea”, pornind de la povestea Lânei de Aur, expediția argonauților și eroul mitic Iason.

În legenda cu pricina, iubirea Medeei pentru Iason este sfâșiată când acesta fuge, pe furiș, cu lâna de aur și o lasă pe Medeea în urmă, împreună cu cei doi copii ai lor. Din răzbunare, aceasta îi omoară. Carevasăzică, prin asta, protagonista poveștii acționează ca o ființă, deși sângeroasă, rațională, care aplică o pedeapsă definitivă tatălui trădător.

Controversa are de-a face cu posibilitatea că suicidul cu infanticid poate fi și rațional.

Sunt anumite culturi, sau alcătuiri culturale mai degrabă, în care sângele face parte din datorie. Răzbunarea de sânge, și cu sânge, este adânc întipărită în mintea oamenilor. Drept urmare tatăl poate ucide fiica, spre exemplu, dacă i-a pătat numele sau l-a dezonorat. Fratele are voie să se întoarcă, la limită chiar este obligat să, împotriva propriilor rude dacă a fost umilit, sau dacă familia a părăsit căile, tradiția sau rigorile culturii ori religiei.

Feuda sângelui, în România, continuă să subziste în anumite forme, majoritatea incomplete și de cele mai multe ori ”umbre ale trecutului”. Elementul central rămâne trădarea, umilința, sentimentul prevalent că doar prin sacrificiu uman poți obține o ”reparație” sau o formă (bizară poate, dar adecvată cultural) de justiție primitivă. Putem să ne scandalizăm despre asta, putem să ne oripilăm despre asta. Dar există. (...) Principala cauză a morții rămâne totuși viața",  a mai scris psihiatrul Gabriel Diaconu.