Lungul drum expres între Craiova şi Târgu Jiu: S-a decis traseul, dar realizarea lui mai durează. Primar: "Sper ca în 5-6 ani să putem circula pe acest drum"
De mai bine de zece ani, oltenii speră să aibă un drum expres între Craiova şi Târgu Jiu. Acum au aflat că în câţiva ani ar putea să fie construit. Parlamentarii au decis traseul, doar că până la începerea lucrărilor e cale lungă.
De Alin Stan la 14.11.2021, 20:22Unul dintre cele mai aşteptate proiecte de infrastructură din zona Olteniei, necesar mai ales pentru transportatorii de marfă, are în sfârşit un traseu bătut în cuie.
Drumul expres care va lega Craiova de Târgu-Jiu cale de 100 de kilometri ar urma să treacă prin opt comune din judeţul Gorj, iar Jupânești este una dintre ele. Bineînţeles, trebuie mai întâi ca locuitorii să fie de acord cu proiectul. Deocamdată, aşteaptă să fie chemaţi la discuţii, însă înclină în favoarea investiţiei.
Localnici: "Bine ar fi să fie adunaţi la primărie sau pe grupuri pe zone şi noi între noi să încercăm să ne lămurim pentru asemenea lucru".
"Negociem, imi convine, nu imi convine, dar până la urmă daca ala vrea, ala vrea, ala...ce sa mai... nu te pui contra vântului".
- Tronsonul 2 din drumul expres Craiova - Pitești e aproape gata. Totuşi, legea care permite circulaţia în regim de...
- Cea mai dorită autostradă din România a băgat spaima într-o comună. "Ai auzit, nu, vecine?"
- Alunecare masivă de teren, pe traseul Autostrăzii Transilvania. Versantul unui deal s-a prăbuşit pe tronsonul A3...
"Ideal ar fi să cedeze, dacă e să se facă".
Târgu Cărbuneşti este primul oraş prin care va trece viitorul drum expres. Primarul pare încântat la prima vedere, însă se teme de birocraţie.
Birocraţia ucide România
Dănuţ Birău, primar Târgu Cărbuneşti: Sper ca în 5-6 ani să putem circula pe acest drum, pentru ca totuşi trăim în România, o să dureze perioada licitaţiilor. Să sperăm că nu vom avea contestaţii.
Dar până la contestaţii mai este cale lungă. Proiectul nu are nici măcar un studiu de fezabilitate.
Marcel Iacobescu, prefect de Gorj: Se va face documentaţia, apoi se va intra in stadiu de licitaţie. Licitaţiile astea durează destul de mult. Mă gândesc că undeva spre finalul anului viitor ar putea să fie adjudecat si sa se apuce cineva efectiv de execuţia lui.
Parlamentarii, cei la care a fost decizia realizării proiectului, pasează responsabilitatea întârzierii în altă parte.
Radu Miruţă, parlamentar: Nu a fost cineva la ministerul Transporturilor care să scoată din sertar, de la fundul sertarului acest proiect şi să-l pună pe masă unde cineva să-l semneze.
Valoarea investiţiei este de peste 20 de milioane de lei şi are termen de execuţie de 24 de luni de la semnarea contractului.