Mafia gunoaielor, tolerată la nivel înalt. Acuzaţii fără precedent făcute de fostul şef de la Garda de Mediu
Mafia gunoaielor sufocă România. Iar afacerile arderilor ilegale sunt tolerate de la vârf, acuză fostul şef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu. Poluarea care inroseste senzorii în Bucureşti si ne imbolnaveste plamanii a devenit aproape o rutină în fiecare weekend iar asta are o explicatie: există un adevărat calendar bine stabilit care prevede cand sa fie arse deşeurile pentru a obţine cupru.
De Laurenţiu Rădulescu la 10.11.2021, 20:12Sute de kilograme de cabluri arse, abandonate pe un câmp de lângă Sinteşti, Ilfov, vor deveni un nor greu de fum şi câteva sute de grame de cupru. Este scenariul săptămânal de la marginea Bucureştiului, ca un obicei toxic desfăşurat deja după un orar fix.
Octavian Berceanu fost şef Garda de Mediu: Luni şi marţi se întâmplă transportul şi colectatul grămezilor. Miercuri şi joi, se aprovizionează aceste centre. Vineri şi sâmbătă seara, le arde. Duminică dimineaţa sunt colectate în grămezi, iar luni sunt duse spre topitorii.
Cuprul râvnit, vândut cu aproape 6 euro kilogramul, este transformat în lingouri pentru a fi mai uşor de transportat. Ajunge, de cele mai multe ori, în portul Constanţa, iar de aici este încărcat pentru Turcia. Calendarul arderilor ilegale este confirmat şi de graficul măsurătorilor de la senzorii de poluare, amplasaţi în Capitală.
Laurenţiu Rădulescu reporter Observator: Duminică, 20 octombrie, nivel foarte ridicat al poluării în special zonele Bobocica, Lahovari,Titan şi Timpuri Noi. 29 octombrie, într-o vineri, aceeaşi poluare, dar în zonele Ferentari, Rahova, Titan. Recordul absolut, tot intr o vineri, 5 noiembrie, când toţi senzorii s-au înroşit în jurul Bucureştiului.
- Încurajaţi să evite poluarea, clienţii unui pub din Londra sunt lăsaţi să achite nota de plată folosind...
- Mascații au descins în Sintești, după arderile masive care au intoxicat Capitala, nopțile trecute. Vinovații,...
- Marioara-Artemis Gătej, noul şef de la Garda de Mediu. Berceanu: "Fumurile se văd de pe Parlament şi totuşi...
Oana Neneciu- coordonator Airlive: Descoperim şi în Dâmboviţa, descoperim şi în Ilfov câmpuri cu materiale care au fost arse.
Acuzaţii fără precedent făcute de fostul şef de la Garda de Mediu
Gabriel Ciuciu, Garda de Mediu Bucureşti: Poluarea se manifestă în principal seara şi noaptea pentru că atunci întâlnim foarte des calmul atmosferic şi inversiunea termică.
Descinderile în zonele unde se ard deşeuri nu mai sperie pe nimeni. Nici amenzile care, de cele mai multe ori, nu sunt plătite.
Fostul şef al Gărzii de mediu arată cu degetul mai sus, către politicieni de rang înalt.
Octavian Berceanu fost şef Garda de Mediu: Primul ministru şi ministrul au insistat direct să reducă expunerea publică, în principal pe aceste cazuri. Nu ştiu ce era în capul lor, dar asta era realitatea din teren.
Premierul Florin Cîţu a negat sistematic că demiterea lui Berceanu ar fi vreo răzbunare: i-a fost retras sprijinul politic prin ieşirea de la guvernare a USR. Dincolo de presupuse legături toxice, poluarea masivă rămâne o realitate. Agenţia Europeană pentru Mediu estimează că 29 000 de români mor, anual, din cauze asociate poluării.